Zelenski cere anchetarea activităţii şefilor birourilor militare de recrutare, în urma unor acuzaţii de corupţie
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat vineri crearea unei comisii speciale care să desfăşoare un audit asupra activităţii şefilor comisariatelor militare regionale de recrutare.
Această comisie va fi condusă de generalul Oleksandr Pavliuk, adjunct al ministrului apărării, a precizat Zelenski după o întâlnire cu comandanţii de rang înalt ai armatei ucrainene, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Dispoziţia preşedintelui ucrainean urmează relatărilor din presă despre presupuse fapte de corupţie ale şefului unuia dintre comisariatele militare.
Zelenski a anunţat că a ordonat demiterea urgentă a unui astfel de comandant, despre a cărui familie publicaţia Ukrainska Pravda a scris că deţine în Spania o proprietate şi maşini în valoare de milioane de dolari.
„Am dat un ordin urgent să fie creată o comisie şi, împreună cu unităţile de aplicare a legii şi cu Agenţia Naţională de Prevenire a Corupţiei, să fie verificaţi toţi comandanţii birourilor militare de recrutare în toate regiunile Ucrainei, astfel încât ei să nu dezonoreze statul nostru şi memoria eroilor care mor pe front”, a spus preşedintele ucrainean pe Telegram.
El a mai menţionat în acelaşi mesaj că, la reuniunea la care a dat respectivul ordin, au fost de asemenea discutate situaţia de pe frontul războiului cu Rusia, aprovizionarea cu arme şi ritmul de producţie al industriei militare.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News