Foto Xi Jinping va deveni cel mai puternic lider al Chinei după Mao. Cum a acumulat putere și de ce contează în al treilea mandat
La Beijing are loc al 20-lea congres al Partidului Comunist Chinez (PCC). S-au înăsprit măsurile de securitate, iar oraşul este decorat cu steaguri roşii. Evenimentul organizat o dată la cinci ani are de data aceasta un punct de interes în plus: preşedintele Xi Jinping urmează să devină cel mai puternic lider al Chinei după Mao Zedong, apreciază Reuters.
Congresul începe sâmbătă, cu participarea a circa 2300 de membri de partid, şi va dura o săptămână. O mare parte din lucrări se vor desfăşura cu uşile închise, în Sala Mare a Poporului din Piaţa Tiananmen.
Multă lume se aşteaptă la un pas fără precedent din partea lui Xi: obţinerea celui de-al treilea mandat de secretar general al PCC, cea mai înaltă funcţie politică din China. El şi-ar asigura astfel poziţia de maximă putere în ţară.
Ascensiunea la putere
Una dintre primele mișcări ale lui Xi Jinping de când a devenit secretarul general al Partidului Comunist chinez în 2013 a fost să reinstaureze regulatele „sesiuni ale vieții democratice” cu liderii din Biroul Politic format din 25 de membri, care era o normă a erei Mao Zedong.
Restaurarea practicii, care include autocritica în fața secretarului general, a marcat un mic exemplu dar simbolic despre cum Xi s-a îndepărtat de conducerea colectivă chineză din ultimele decenii și a acumulat o putere nemaivăzută de pe vremea lui Mao, potrivit Reuters.
Xi, în vârstă de 69 de ani, este așteptat să-și extindă domnia veche de un deceniu cu încă cel puțin 5 ani la Congresul Partidului Comunist care va începe pe 16 octombrie, cimentând renașterea partidului în toate aspectele Chinei, în centrul acestora aflându-se oficial Xi.
În vreme ce compunerea exactă a următorului Birou Politic va da indicii despre cât de mult Xi a neutralizat ceea ce a rămas din facțiunile de opoziție, puțini observatori politici se așteaptă la o schimbare semnificativă la direcție sau abordare.
În schimb, Xi este pregătit să-și mențină sau să-și înăsprească controlul, spun analiștii - o concentrare a puterii trecută printr-o implementare politică tot mai dogmatică ce riscă consecințe neintenționate, în contextul în care viziunile și părerile concurente sunt descurajate sau suprimate.
Criticii arată cu degetul către persistența Chinei privind politicile sale, în ciuda reacțiilor negative - fie că este vorba de Covid, diplomația abrazivă și tot mai agresivă, ori înăbușirea economiei „platformă” ce era cândva înfloritoare -, ca fiind dovezi ale riscurilor unui regim tot mai autoritar.
Ironia, spune Wo Guoguang, fost membru al partidului, este că un lider care a căpătat puterea prin suprimarea opoziției inevitabil pare nesigur și astfel refractar să împărtășească puterea sau să schimbe cursul.
„Xi s-ar teme că orice autocorecție ar putea fi folosită de potențiali inamici pentru a-l răsturna”, a spus Wu, care este acum cercetător la Universitatea Stanford din California.
În vreme ce observatorii politici ai partidului spun că China ar putea să regleze unele politici ca urmare a Congresului – „conformându-se timpurilor” în limbajul de partid – ei se așteaptă ca Beijingul să mențină larga direcție în următorii ani sub conducerea lui Xi.
„Lui Xi i-a fost greu să schimbe cursul. Aceasta este o slăbiciune”, a spus Ashley Esarey, politolog la Universitatea din Alberta.
Absența așteptată a unui succesor clar îi va permite lui Xi să conducă fără a fi contestat însă este posibil să mărească riscul acesta cu cât stă mai mult la putere.
„Se poate spune că reticența lui Xi de a da puterea unui succesor mai tânăr și acțiunile de a încălca normele unei conduceri colective au făcut de asemenea China mai puțin rezilientă, în contextul în care țara navighează către un viitor tot mai nesigur”, a spus Esarey pentru Reuters.
Reîmprospătare și provocări
Consolidarea puterii lui Xi pare să nu fie împiedicată de provocările care s-au adunat într-un an haotic, de la o economie care s-a poticnit la o politică zero-Covid tot mai disruptivă, precum și sprijinul pentru Vladimir Putin.
În deceniul în care s-a aflat la cârmă, Xi a prioritizat securitatea, expansiunea rolului statului economic, întărirea armatei, politica externă mai asertivă și intensificarea presiunii de a captura Taiwanul.
Când seniorii partidului l-au ales pe Xi să fie lider, fiul unui revoluționar din Partidul Comunist a fost considerat o alegere sigură pentru a prioritiza partidul și a reîmprospăta o instituție care devenise sclerozată de corupție și mai puțin relevantă într-o economie liberalizată.
Elevarea lui Xi în Biroul Politic în 2007 a alimentat speranțele printre liberali și guvernele occidentale că ar putea fi un reformator. Până la urmă, tatăl său l-a ajutat pe fostul lider Deng Xiaoping să implementeze reforma reper a Chinei și deschiderea acesteia atunci când era secretar de partid în provincia Guangdong.
Putere autoritară
Xi și-a luat în serios mandatul de salvator al partidului, punând formațiunea politică înapoi în centrul vieții din China și pe el în mijlocul acesteia.
În numele luptei anticorupție și restaurării încrederii publice în partid, 4,7 milioane de oficiali au fost investigați sub conducerea lui Xi până în aprilie 2022. Mulți au fost „epurați”, inclusiv rivali la putere precum fostul șef popular al partidului Chongqing, Bo Xilai. Astfel de acțiuni au avut beneficiul de a înlătura inamici politici și de a promova proprii lui oameni în pozițiile vacante, în vreme ce câștiga sprijinul public.
Xi a supravegheat și înăbușirea disidenței și a interzis discuțiile „nerespectuoase” despre partid printre membri. Toate comentariile critice la adresa lui Xi au fost șterse de pe internet.
În 2016 s-a pus în „miezul” partidului iar în 2018 a renunțat la limita de două mandate asupra președinției, făcând loc guvernării pe viață.
Intelectualii oficiali argumentează că o țară atât de mare și de diversă precum China are nevoie de o autoritate centrală și de un lider puternic pentru a rezolva lucrurile și a preveni haosul.
Ei arată către succesul Chinei de a ameliora sărăcia, eficiența sa și construcția infrastructurii și organizarea de evenimente precum Olimpiada de Iarnă din acest an de la Beijing și eficiența la eliminarea focarelor Covid.
„Parte din poveste este că atunci când a venit la putere, mulți din cadrul PPC au sperat la un răspuns mai puternic la provocările tot mai severe cu care se confrunta”, spune Joseph Torigian, profesor asistent la Universitatea Americană și expert pe politica autoritară.
El a spus că în vreme ce partidul este capabil de corectarea direcției, mulți oameni de la vârf sunt produse ale aceluiași sistem din care provine Xi și probabil că au viziuni similare.
Dali Yang, profesor de politică chineză la Universitatea din Chicago, a afirmat că deși Xi are o înclinație către folosirea puterii autocratice, s-ar putea simți obligat să facă mai multe compromisuri într-un al treilea mandat, în special având în vedere reacțiile negative tot mai multe după politicile zero-Covid.
„Înainte de ultimul focar Covid, chiar și atunci când politicile sale au provocat suferință, oamenii în mare parte le-au suportat. Astăzi, cu economia deprimată și cu țara blocată în zero-Covid, s-ar putea să fie nevoit să fie mai deschis la idei diferite”, a spus acesta.
O putere militară de luat în serios
În deceniul sub conducerea lui Xi Jinping, China a creat cea mai mare marină militară din lume, a restructurat cea mai mare armată profesionistă şi a dezvoltat un arsenal nuclear şi de rachete îngrijorător pentru adversari, consemnează vineri AFP.
Vecinii Chinei se străduiesc să ţină pasul, aşa că cel de-al treilea mandat al lui Xi are toate şansele să fie însoţit de o cursă a înarmării în regiunea Asia-Pacific, apreciază agenţia.
În Coreea de Sud, care îşi dezvoltă forţa maritimă cu rază mare de acţiune sau în Australia, care achiziţionează submarine nucleare, a crescut volumul afacerilor cu armament. Conform Institutului Internaţional de Studii Strategice din Londra, cheltuielile militare în regiune au depăşit anul trecut pragul de un miliard de dolari, transmite Agerpres.
În ultimii zece ani, China, Filipinele şi Vietnamul şi-au dublat bugetele pentru apărare, iar Coreea de Sud, India şi Pakistanul nu sunt departe de ritmul respectiv. Chiar şi Japonia a prezentat anul acesta un buget militar record, punând capăt rezervei tradiţionale, pe motiv că mediul de securitate este „tot mai violent”.
„Toţi actorii cheie din regiunea indo-pacifică reacţionează cât de rapid pot la modernizarea armatei chineze”, arată Malcolm Davis, un fost oficial australian în domeniul apărării, în prezent analist la Institutul de Politici Strategice din Canberra.
Multă vreme, Armata de Eliberare a Poporului (AEP, denumirea oficială a armatei chineze) a fost considerată depăşită şi ineficientă; un istoric a calificat-o chiar drept „cel mai mare muzeu militar din lume”, reaminteşte AFP. Echipată cu armament vechi produs în Uniunea Sovietică şi afectată de corupţie, forţa militară a Chinei se baza în primul rând pe o infanterie cu rezultate nu prea glorioase în teatrele internaţionale.
În timpul războiului din Coreea, când a intervenit de partea Nordului, AEP a avut pierderi de 400.000 de militari potrivit surselor occidentale; Beijingul a recunoscut doar 180.000. În 1979, armata chineză a purtat un război scurt, dar sângeros cu Vietnamul.
În 2013, când Xi Jinping a devenit comandant suprem, reformele erau deja în curs. Procesul începuse anii 1990, sub preşedinţia lui Jiang Zemin - care fusese impresionat de performanţele militare americane în războiul din Golf - când s-a produs cea de-a treia criză în Strâmtoarea Taiwanului. Însă abia după venirea la putere a lui Xi eforturile respective au început cu adevărat să se reflecte în capacităţi, apreciază consultantul strategic Alexander Neill, citat de AFP.
AEP lansase recent primul său portavion, provenit din Ucraina, şi avioanele de vânătoare-bombardament J-15 construite pe baza modelului sovietic Suhoi.
Bugetul militar al Chinei a crescut permanent în ultimii 27 de ani, conform datelor Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI). Beijingul are acum la dispoziţie două portavioane active, sute de rachete balistice cu rază lungă şi medie de acţiune, mii de avioane de vânătoare şi cea mai mare marină militară de pe glob, mai mare chiar decât a Statelor Unite.
„Au o marină militară foarte mare şi dacă vor să intimideze şi să plaseze nave în jurul Taiwanului pot face asta foarte uşor”, a declarat presei americane viceamiralul Karl Thomas, comandantul celei de-a 7-a flote a SUA.
În acelaşi timp, arsenalul nuclear al Chinei a crescut exponenţial. Potrivit Departamentului Apărării Statelor Unite, bombele atomice chineze pot fi lansate de la sol, de pe mare şi din aer. Revista Bulletin of the Atomic Scientists consemnează un inventar de 350 de arme nucleare chineze, dublu faţă de numărul din timpul războiului rece, iar serviciile de informaţii americane apreciază că în următorii cinci ani s-ar putea ajunge la 700. În nord-vestul ţării se construiesc noi silozuri pentru rachete nucleare.
China este „singurul adversar capabil să combine puterea economică, diplomatică, militară şi tehnologică pentru a constitui o provocare pe termen lung pentru un sistem internaţional stabil şi deschis”, aprecia Pentagonul într-un raport din 2021. „Beijingul încearcă să remodeleze ordinea internaţională pentru a se alinia mai bine cu sistemul său autoritar şi cu interesele sale naţionale”, arăta acelaşi document.
Această perspectivă este îngrijorătoare, iar multe proiecte din regiune au obiectivul clar de a întări capacitatea de descurajare. Coreea de Sud doreşte să dezvolte o forţă navală care să poată acţiona în largul coastelor, iar Australia are în vedere dotarea cu opt sumbarine nucleare, cu ajutorul britanicilor şi al americanilor, conform acordului AUKUS între Canberra, Londra şi Washington. Australienii discută şi achiziţionarea de arme hipersonice, de rachete balistice cu rază de acţiune mai mare şi de bombardiere „invizibile” care să poată lovi oriunde în lume fără a fi detectate.
Malcolm Davis consideră că astfel de proiecte reflectă conştientizarea faptului că China este tot mai capabilă să modeleze regiunea aşa cum doreşte. „Epoca în care marina militară americană domina mările în regiunea occidentală a Pacificului se apropie de sfârşit”, afirmă analistul. „Nu am fi avut AUKUS dacă Xi Jinping nu ar fi fost acolo. Într-un fel, ne-a făcut o favoare uriaşă”, conchide el.
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News