Live

Xi Jinping și Joe Biden au vorbit despre tensiunile China - SUA. „O concurenţă intensă necesită o activitate diplomatică intensă”

Data publicării:
Dictatorul chinez, Xi Jinping, și președintele american, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedinţii chinez Xi Jinping şi american Joe Biden au avut marţi o convorbire telefonică, prima lor conversaţie de la un summit în noiembrie anul trecut în California, având ca obiectiv, potrivit Casei Albe, „gestionarea tensiunilor” dintre cele două superputeri, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Cei doi şefi de stat au avut un schimb de opinii sincer şi profund privind relaţiile chino-americane şi problemele de interes comun pentru cele două părţi”, a indicat postul public de televiziune CCTV, în timp ce Casa Albă a menţionat într-un comunicat o conversaţie legată atât de posibilităţile de „cooperare”, cât şi de „diferenţele” de opinii.

Secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen va merge în China „în următoarele zile”, iar şeful diplomaţiei americane Antony Blinken se va deplasa de asemenea la Beijing „în următoarele săptămâni” pentru a continua dialogul, a anunţat, la rândul său, un înalt oficial al Casei Albe.

Potrivit acestei surse, care a cerut anonimatul, convorbirea celor doi lideri nu a fost concepută pentru a duce la „anunţuri”, ci pentru a „face un bilanţ” după summit-ul lor din noiembrie.

Acest summit a făcut posibilă reînnoirea dialogului după o perioada de tensiune foarte puternică la începutul anului 2023, legată de survolarea teritoriului american de către un balon chinez.

„O concurenţă intensă necesită o activitate diplomatică intensă pentru a gestiona tensiunile, a aborda neînţelegerile şi a evita o confruntare nedorită. Această convorbire telefonică este o modalitate de a face aceasta”, a explicat oficialul american, în cadrul unui interviu acordat presei, interviu acordat înaintea convorbirii celor doi lideri.

Dacă dialogul va fi restabilit, nu lipsesc motivele pentru fricţiuni între China şi Statele Unite.

Joe Biden şi-a exprimat astfel „preocuparea” cu privire la sprijinul economic şi industrial pe care Beijingul îl oferă Moscovei, potrivit comunicatului difuzat de Casa Albă.

Legătura dintre China şi Iran urma să fie abordată, de asemenea, de cei doi lideri, menţionează sursa citată.

Statele Unite ar dori ca Beijingul să-şi folosească influenţa pentru a opri atacurile rebelilor houthi, un grup de rebeli yemeniţi sprijiniţi de Teheran, împotriva navelor din Marea Roşie.

Joe Biden a reafirmat, de asemenea, „importanţa menţinerii păcii şi stabilităţii” în jurul Taiwanului, cu puţin timp înainte de învestirea noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te, se arată în comunicatul difuzat de Casa Albă.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini virale cu avioanele futuriste ale Chinei: „Pare intenționat că Armata chineză a vrut să vedem această aeronavă”

Pedeapsa cu moartea pentru bărbatul din China care a ucis 35 de persoane cu mașina. Faptele sale, ascunse inițial de autorități

China a lansat cea mai mare navă de asalt amfibie din lume. O demonstrație a modului în care își consolidează puterea militară

Banca Mondială și-a îmbunătățit prognoza privind creșterea economică a Chinei pentru 2024 și 2025

Partenerii noștri