Live

Vizită istorică. Președintele Israelului merge pentru prima oară în Emiratele Arabe Unite la invitația personală a prințului moștenitor

Data actualizării: Data publicării:
Isaac Herzog, președintele Israelului

Președintele Israelului, Isaac Herzog, efectuează, duminică, o vizită în Emiratele Arabe Unite, prima vizită de acest fel a unui președinte israelian în țara arabă, relatează Reuters. Vizita vine în contextul unei încălziri a relațiilor Israelului cu statul arab și într-o încercare de a întări legăturile din zona Golfului. 

„Mă voi întâlni cu conducerea Emiratelor Arabe Unite, la invitaţia personală a şeicului Mohammed bin Zayed, prinţul moştenitor”, a afirmat Herzog.

„Îi adresez urările mele de bine şi îi sunt recunoscător pentru curajul şi stilul său de conducere curajos, pentru încheierea unui acord de pace cu Israel şi trimiterea unui mesaj către întreaga regiune că pacea este singura alternativă”, a adăugat el.

Postul de preşedinte este în Israel unul în mare parte ceremonial. Prim-ministrul Naftali Bennett a efectuat o vizită în Emiratele Arabe Unite  în decembrie.

Emiratele Arabe Unite, alături de Bahrein, au semnat acorduri intermediate de SUA de normalizare a relaţiilor cu Israel, la Casa Albă, în 2020. Cele două state din Golf şi Israelul au preocupări comune în privinţa Iranului şi a aliaţilor săi din regiune.

Israelul a oferit pe 18 ianuarie sprijin de securitate şi intelligence Emiratelor Arabe Unite împotriva atacurilor cu dronă după un atac soldat cu morţi al rebelilor houthi din Yemen, potrivit unei scrisori date publicităţii marţi de liderul israelian.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul l-a numit pe Yechiel Leiter, un apropiat al premierului Netanyahu, în funcţia de ambasador în SUA

Un rabin care are și cetățenie moldovenească, găsit mort în Emiratele Arabe. Israelul acuză „un act terorist antisemit”

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore, afirmă surse medicale palestiniene

Liban acuză Israelul că a bombardat o clădire rezidenţială din centrul Beirutului. „Un masacru terifiant”

Partenerii noștri