Live

Viktor Orban respinge planurile UE pentru combaterea schimbărilor climatice: „Fantezie utopică”

Data publicării:
Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Premierul ungar Viktor Orban a respins joi planurile Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice, subliniind că acestea reprezintă o fantezie utopică”. De asemenea, liderul de la Budapesta a sugerat că măsurile ecologiste duc la creşterea preţurilor la energie în Europa, relatează Reuters.

Majorarea preţurilor, noile reglementări, urcarea preţurilor până la cer, distrugerea clasei mijlocii, a declarat Viktor Orban la sosirea sa la summitul liderilor UE de la Bruxelles, făcând referire la măsurile propuse de UE cu privire la combaterea schimbărilor climatice.

Normalitatea pe de o parte şi fantezia de cealaltă parte. Iar fantezia utopică ne omoară, aceeaşi problemă este şi cu preţurile la energie, a adăugat premierul maghiar. 

Potrivit analiştilor şi Comisiei Europene, principalul factor care a determinat creşterea preţurilor la electricitate în Europa l-a reprezentat creşterea preţului la gaz, piaţa UE a carbonului contribuind cu până la o cincime din creşterile de preţ, transmite Agerpres.

Bruxelles-ul a propus un pachet de noi politici în domeniul combaterii schimbărilor climatice, pe care ţările UE trebuie să le negocieze şi să le aprobe înainte de a intra în vigoare. 

Printre subiectele pe care le vor adora liderii europeni la reuniunea din 21-22 octombrie se numără majorarea prețurilor la energie, siguranța cibernetică și transformarea digitală a Europei, dar și migrația și securitatea frontierelor.

La reuniunea Consiliului European va participa și președintele României, Klaus Iohannis, care a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu omologul din Lituania şi cu premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia.

Cu privire la situaţia din energie, preşedintele a subliniat că majorarea semnificativă a preţurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetăţenilor, întreprinderilor şi, în special, asupra consumatorilor vulnerabili.

Şeful statului a evidenţiat necesitatea identificării rapide de soluţii eficiente pe termen scurt, deoarece criza energetică actuală va avea efecte serioase la nivelul tuturor ţărilor UE, cu profund impact socio-economic, atât la nivelul consumatorilor casnici, al populaţiei, cât şi la nivelul economiilor în general, afectând competitivitatea industriilor. Preşedintele a atras atenţia că este nevoie, totodată, şi de o abordare pe termen mediu şi lung, care să ţintească problemele structurale ale sectorului energetic, dar şi pe cele ale pieţei comune în domeniul energiei.

Ungaria este împotriva pachetului de reforme climatice al UE

Nu este prima dată când Ungaria se poziționează împotriva politicilor climatice ale blocului comunitar. În luna iulie, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, susținea că pachetul de măsuri propus de Comisia Europeană pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE este pentru Ungaria „inacceptabil în forma sa actuală”.

„Acest plan va face ca mai degrabă populaţia şi nu poluatorii să suporte costurile combaterii schimbărilor climatice, plus că va 'distruge rezultatele politicii guvernului de la Budapesta de diminuare a preţului pentru utilităţi plătit de persoanele fizice”, a explicat Gulyas.

Comisia Europeană a propus pe 14 iulie un pachet ambiţios de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% în anul 2030 faţă de anul 1990 şi obţinerea neutralităţii climatice în anul 2050.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se adaptează chinezii la era inundațiilor extreme: „Trebuie să fiu pregătit pentru orice. Dacă îmi place locul, voi rămâne”

Viktor Orban este convins că războiul din Ucraina se va încheia în 2025 și a prezentat două opțiuni

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri