Live

Video Putin a lăudat "masculinitatea" lui Bolsonaro. Președintele Braziliei este flatat și se laudă cu asta

Data actualizării: Data publicării:
VIDEO Jair Bolsonaro, flatat de complimentele lui Vladimir Putin despre "masculinitatea" sa. FOTO: Agerpres

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a distribuit cu mândrie pe reţelele de socializare un video în care omologul său rus Vladimir Putin îi elogiază "calităţile masculine", o "prietenie" care a dat naştere la meme-uri amuzante pe internet, relatează AFP.

În discursul său de marţi de la un summit online al ţărilor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), preşedintele rus a spus că Bolsonaro este "un exemplu" pentru modul în care a gestionat pandemia de coronavirus, deşi acesta a fost considerat haotic şi chiar iresponsabil de numeroşi epidemiologi.

"Aţi suferit chiar personal de această infecţie şi aţi depăşit această provocare cu mare curaj", a declarat Putin, făcând aluzie la faptul că omologul său brazilian s-a contaminat cu coronavirus în iulie.

"Aţi demonstrat cele mai bune calităţi masculine, cum ar fi curajul şi voinţa, pentru a face faţă tuturor provocărilor cu cel mai mare respect pentru voinţa poporului dvs. şi pentru interesele ţării dvs.", a adăugat el.

Afirmaţiile au fost postate miercuri de preşedintele brazilian într-un mesaj pe Facebook, după distribuirea unui video subtitrat în portugheză.

În rubrica sa de pe site-ul de informaţii Uol, Reinaldo Azevedo, unul dintre cei mai respectaţi comentatori politici din Brazilia, nu a ezitat să sublinieze că, la fel ca preşedintele brazilian, Vladimir Putin este un "homofob notoriu".

Săptămâna trecută, Jair Bolsonaro a stârnit furie după ce a spus că Brazilia trebuie să înceteze "să fie o ţară de homosexuali" în faţa pandemiei.

Reinaldo Azevedo a reamintit de asemenea să acest sprijin nesperat din partea Moscovei este binevenit pentru Bolsonaro, după înfrângerea modelului său şi principal aliat, Donald Trump.

Înfrângerea nu a fost încă recunoscută de Jair Bolsonaro, unul dintre puţinii lideri care nu l-au felicitat pe preşedintele ales al SUA, Joe Biden.

"Bolsonaro poate deja să ţină doliu. Are un nou prieten puţin frecventabil", a mai scris editorialistul.

Pe reţelele de socializare au apărut meme-uri ilustrând apropierea dintre cei doi lideri, de exemplu printr-un montaj foto cu Bolsonaro în spatele lui Putin călare pe cal, amândoi la bustul gol.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

Partenerii noștri