Live

VIDEO. Cum s-a comportat Prinţul Harry, la prima apariție publică după criza regală

Data publicării:
Prințul Harry, Duce de Sussex Foto: Guliver/Getty Images

Prințul Harry s-a arătat binedispus la prima lui apariție în public după scandalul regal. Nepotul reginei Elisabeta a II-a s-a amuzat pe seama bărbii unui sportiv australian în timpul tragerii la sorți pentru cupa mondială a ligii de rugby de anul viitor. 

„Barba este fantastică! Îmi place partea din mijloc, faptul că ai tăiat-o frumos, apoi ai lăsat-o să crească în părți. Nu am mai văzut așa ceva și am văzut ceva bărbi la viața mea”, i-a spus prințul Harry sportivului australian.

Prințul Harry a glumit și a râs cu invitații, fără să lase impresia că este afectat de agitația care a urmat anunțului privind retragerea lui și a lui Meghan de la îndatoririle ce le reveneau ca membri ai Casei Regale. De altfel, acesta ar putea fi ultimul eveniment public al prințului Harry, ca reprezentant al Reginei Elisabeta a II-a.

Regina Elisabeta a II-a a avut marți o primă reacție publică cu privire la decizia luată de prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, de a se distanța de familia regală. Monarhul britanic a luat decizia de a exista „o perioadă de tranziție”, în care ducii de Sussex vor locui atât în Canada, cât și în Regat. Regina a adăugat că „sprijină întru totul” decizia privind noul lor rol, dar că „ar fi preferat” ca ei să rămână în familia regală având un rol deplin.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii convocase luni o reuniune de familie pentru a discuta despre viitorul ducelui și ducesei de Sussex, care au anunțat că doresc să renunțe la rolurile ce le revin ca membri ai familiei regale.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Eric Trump îi atacă pe ducii de Sussex: Această oaie neagră, cu o soție nepopulară. Ce spune despre Prințul Harry

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Prinţul Harry s-a întors în Marea Britanie pentru un eveniment caritabil

Familia regală britanică a „tăiat-o” pe Meghan Markle din fotografia folosită pentru a-i ura la mulţi ani prinţului Harry

Partenerii noștri