Live

Valul sever de căldură provoacă incendii de vegetație în Bulgaria

Data publicării:
Bulgaria se confruntă cu incendii de vegetație, în condițiile unor temperaturi extrem de ridicate Foto: Guliver/GettyImages

Două incendii majore de vegetaţie au izbucnit luni în sudul Bulgariei, în condițiile în care este secetă severă, iar vântul a bătut cu putere. Deocamdată, nu au fost puse în pericol casele locuitorilor din zonă, dar Bulgaria se confruntă în aceste zile cu cel mai sever val de căldură din ultimii nouă ani şi a înregistrat temperaturi de peste 40 de grade Celsius în mai multe localităţi, informează agenția dpa, preluată de Agerpres.

Cele mai ridicate temperaturi - de peste 40 de grade Celsius - au fost înregistrate luni după-amiază în Sandanski, o localitate aflată la graniţa cu Grecia, precum şi în oraşele Plovdiv şi Ruse. În capitala ţării, Sofia, temperaturile au urcat până la valoarea de 38 de grade Celsius. 

În nouă dintre cele 28 de provincii ale Bulgariei a fost declarat cod roșu de caniculă, cel mai ridicat nivel de alertă meteorologică. Alte două provincii se află sub incidenţa unui cod portocaliu.

Meteorologii avertizează că acest val de căldură extremă nu va scădea în intensitate până joi. De altfel, MAE român a emis o avertizare de călătorie pentru Bulgaria.

Este cod roșu de caniculă și în mare parte din Grecia, precum și în sudul Italiei. Incendiile fac deja ravagii în toată partea de nord a Mediteranei. Părți din Grecia, Turcia și Italia sunt puternic afectate de flăcările ce distrug totul în calea lor.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia e la UEFA! Ce se întâmplă după ce Dan Șucu a devenit finanțator în Italia și a cumpărat-o pe Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BBC: Moment de uşurare pentru România şi Bulgaria care intră complet în Schengen. Dar pentru camionagii, birocraţia nu s-a sfârşit încă

Rusia a finanțat cu 69 milioane euro o campanie de propagandă în Bulgaria și România, arată experți bulgari

Ministrul ungar de interne este convins că România și Bulgaria vor adera la spațiul Schengen. „Merită să devină parte”

Parlamentul olandez a dat undă verde pentru aderarea deplină a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Partenerii noștri