Un tânăr de 22 de ani, cu arsuri grave în urma unui accident, a primit primul transplant de mâini și față
Succes enorm pentru o echipă de medici din Statele Unite, care a realizat un transplant simultan de față și mâini. Pacientul este un tânăr de 22 de ani care avea arsuri grave, în urma unui accident rutier petrecut în anul 2018.
Intervenția chirurgicală a avut loc în vara anului trecut, după ce americanul trecuse deja prin 20 de operații de reconstrucție a feței. A fost un efort impresionant, ce a durat 23 de ore și în care au fost implicate nu mai puțin de 140 de cadre medicale. Iar lucrurile merg bine, fiindcă organismul tânărului nu dă semne că ar respinge noua sa față sau mâinile, scrie CNN.
„Au fost nevoiţi să îmi aputeze vârful degetelor, iar faţa mi-a fost arsă şi aveam ca nişte fante mici în ochi. Deci, a fost ca şi cum aş privi printr-un gard legat de lanţ”, povesteşte Joe DiMeo. „Trebuie să ai foarte multă motivaţie, răbdare şi să fii puternic când treci prin aşa ceva. Nu poţi să renunţi”, a adăugat acesta.
Doctorii estimau iniţial că există 6% şanse ca să găsească un donator compatibil, dar Joe a avut noroc. Aşa că, la scurt timp, procedura, care a durat 23 de ore, a fost completată. Acum îşi împarte timpul între orele de recuperare de la spital şi activităţile sale preferate, biliardul şi joaca alături de câinele său Buster.
„Este o responsabilitate pe care trebuie să o duc dacă vrem să mergem mai departe cu progresele medicale. Toate acestea sunt cercetări. Nu este ca şi cum cineva ar fi făcut acest lucru înainte că avem un program şi o reţetă de urmat”, a explicat Eduardo Rodriguez, preşedintele departamentului de chirurgie plastică NYU.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News