Live

Un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia. Kievul a predat peste o sută de militari capturați în Kursk

Data actualizării: Data publicării:
Schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Foto: Profimedia Images

Peste 100 de militari ucraineni se vor putea întoarce la familiile lor după un schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite. Kievul a predat 103 militari ruși capturați în regiunea Kursk, potrivit The Guardian

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că din cei 103 „războinici” ucraineni care au fost eliberați, 82 erau soldați, iar 21 erau ofițeri, inclusiv ofițeri de poliție și polițiști de frontieră.

În schimbul libertății lor, Ucraina a predat 103 militari ruși luați prizonieri în regiunea de graniță Kursk, când forțele ucrainene au lansat o incursiune surpriză în august.

Ministerul rus al Apărării a declarat într-un comunicat că toți acești ruși se aflau acum în Belarus, „unde li se oferă asistența psihologică și medicală necesară, precum și posibilitatea de a-și contacta rudele”.

Este al doilea astfel de schimb de la incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk și a avut loc în urma unor negocieri mediate între cele două țări.

Oficialii din Emiratele Arabe Unite au spus că numărul de captivi schimbati prin eforturile sale de mediere a ajuns acum la 1.994.

Nou apel către vest

Sâmbătă, Ucraina a făcut un nou apel către vest pentru a-i permite să lovească mai adânc în Rusia, după ce o întâlnire de vineri între Joe Biden și Keir Starmer nu a reușit să producă o schimbare vizibilă a politicilor britanice și americane privind utilizarea armelor cu rază lungă. 

Zelenski a făcut eforturi luni de zile cu scopul de a folosi rachete britanice Storm Shadow, care pot lovi ținte la cel puțin 300 km distanță, pentru a bombarda baze aeriene, site-uri de rachete și alte ținte militare din interiorul Rusiei.

Până acum, SUA au permis Kievului să folosească arme furnizate de americani pentru a lovi într-o zonă limitată din interiorul graniței Rusiei cu Ucraina.

„Teroarea rusă începe de la depozitele de arme, aerodromurile și bazele militare din interiorul Federației Ruse”, a declarat sâmbătă consilierul prezidențial ucrainean Andriy Yermak: „Permisiunea de a lovi adânc în Rusia va da soluția.”

Joi, Vladimir Putin i-a avertizat pe liderii occidentali că permiterea Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă fabricate în Occident ar echivala cu NATO în război cu Rusia.

La summitul de politică externă de vineri cu Starmer la Casa Albă, Biden a spus că nu a acceptat acest lucru și apoi le-a declarat reporterilor: „Nu mă gândesc prea mult la Vladimir Putin”.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă

Partenerii noștri