Un camion s-a izbit de două ori de barierele de securitate din apropierea Casei Albe. Șoferul a fost arestat
Autoritățile din capitala americană, Washington D.C., l-au reținut, luni noapte, pe șoferul unui camion care s-a izbit de barierele de securitate din piața Laffayette, adiacentă domeniului Casei Albe, a anunțat un purtător de cuvânt al Secret Service, conform Reuters.
Conform poliției din D.C., camionul nu era periculos, iar șoferul urmează să fie cercetat de autoritățile locale cu ajutorul Secret Service.
„Niciun angajat al Secret Service sau al Casei Albe nu a fost rănit, iar motivul pentru care și felul în care s-a produs accidentul vor fi investigate în continuare”, a declarat Anthony Guglielmi, șeful de comunicații de la serviciul de protecție american.
„Este posibil ca șoferul să fi lovit intenționat barierele de securitate”, a spus Guglielmi într-un al doilea tweet, în care a precizat și că vehiculul în cauză era „nepericulos”.
În urma incidentului, unele drumuri și spații de mers pentru pietoni au fost închise, a mai precizat Secret Service. Hotelul Hay Adams din apropiere a fost evacuat.
Conform unui clip video publicat pe rețelele sociale, dar care nu a putut fi verificat independent, mașina pare că lovește intenționat de două ori barierele de siguranță, de la distanță mică. Într-un alt clip video neverificat, se vede cum din mașină a fost scos un steag al Germaniei naziste.
The truck has been deemed safe by @DCPoliceDept & preliminary investigation reveals the driver may have intentionally struck the security barriers at Lafayette Square. Charges will be filed by the United States Park Police with investigative support from the #SecretService.
— Anthony Guglielmi (@SecretSvcSpox) May 23, 2023
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News