Live

Un băiețel de 6 ani a supraviețuit două zile sub dărâmături după cutremurul devastator care a lovit Indonezia

Data publicării:
Cutremurul din Indonezia a provocat moartea a cel puţin 268 de persoane. foto: Profimedia Images

Un băieţel în vârstă de 6 ani a fost salvat de sub dărâmături la două zile după seismul cu magnitudinea 5,6 care a devastat un district din provincia indoneziană Java de Vest şi a provocat moartea a cel puţin 268 de persoane, a declarat miercuri un reprezentant al echipelor de salvare.

Băiatul, pe nume Azka, a fost găsit în viaţă sub dărâmăturile unei case din satul Nagrek, în districtul Cianjur, miercuri dimineaţă, la circa 40 ore după seismul produs luni, a declarat Aman Riyanto, un pompier care a luat parte la operaţiunea de salvare.

"Încă respira. Mulţumim lui Dumnezeu că era bine şi a primit imediat tratament", a mai spus Riyanto, potrivit dpa şi Kyodo, citate de Agerpres.

Mulţi dintre cei care şi-au pierdut viaţa în seism erau copii care urmau cursuri de religie în moschei după terminarea orelor de şcoală, au anunţat oficiali.

Circa 150 de persoane din Cianjur erau încă date dispărute după cutremur, conform Agenţiei Naţionale de Gestionare a Dezastrelor din Indonezia.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Filosofia diplomatică a țării cu cea mai mare populație musulmană din lume: „Un singur dușman, prea mult, 1000 de prieteni, prea puțin”

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc în Insulele Vanuatu

Cutremur în România, miercuri după-amiază

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Partenerii noștri