Live

Un băiețel de 4 ani a făcut praf un vas vechi de 3.500 de ani, în timpul unei vizite la muzeu. Cum a reacționat conducerea instituției

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Hecht Museum

Un vas de ceramică vechi de 3.500 de ani, care reprezenta „o descoperire impresionantă”, a fost spart accidental de un băiețel de patru ani, în timpul unei vizite la un muzeu din Israel, relatează BBC. Muzeul Hecht din Haifa a menționat că vasul datează din perioada 2200 - 1500 î.Hr. și era un artefact rar, deoarece fusese descoperit intact.

Vasul fost expus la intrarea în muzeu fără a fi protejat de vreun geam, deoarece muzeul consideră că există „un farmec deosebit” în a prezenta descoperiri arheologice „fără obstacole” interpuse, chiar și dacă e vorba de sticlă.

Tatăl băiatului, Alex, a spus că fiul său „a înclinat vasul” pentru că era „curios să vadă dacă este ceva înăuntru”, astfel că acesta a căzut de pe stativul pe care era expus și s-a spart. El a povestit că a fost „șocat” de imaginea fiului său lângă vasul spart, și în primele secunde nu putea să accepte că cel mic a făcut așa ceva.

După ce l-a liniștit pe băiețelul speriat de ceea ce a făcut, părintele a vorbit cu agentul de securitate.

Deoarece vizita în acea zi s-a încheiat prematur, reprezentanții muzeului Hecht l-au invitat pe cel mic să revină după câteva zile la expoziție, împreună cu familia, în cadrul unui tur organizat.

„Există situații în care obiectele expuse sunt deteriorate în mod intenționat, iar astfel de cazuri sunt tratate cu mare severitate, inclusiv cu implicarea poliției”, a declarat Lihi Laszlo, reprezentant al muzeului, pentru BBC.

„În această situație, însă, nu a fost cazul. Vasul a fost deteriorat accidental de un copil care a vizitat muzeul, și reacționăm ca atare”.

Un specialist în conservare a fost desemnat pentru a reface piesa, urmând ca aceasta să fie repusă la locul său „în scurt timp”.

Tatăl băiatului a spus că se vor simți „ușurați” să vadă vasul restaurat, dar a adăugat că „îi pare rău”, pentru că „nu va mai fi același articol”.

Muzeul a declarat pentru BBC că „ori de câte ori este posibil, obiectele sunt expuse fără bariere sau pereți de sticlă”.

Vasele sunt prezentate la intrarea în muzeu, fără a fi protejate de vreun geam. Foto: Hecht Museum

Și, „în ciuda incidentului rar”, muzeul a spus că intenționează să continue această tradiție.

Vasul de cermaică a fost cel mai probabil folosit pentru a transporta produse locale, cum ar fi vinul și uleiul de măsline.

Este datat anterior regilor biblici David și Solomon, și este caracteristic regiunii Canaan de pe coasta de est a Mediteranei.

Articole similare de ceramică găsite în timpul săpăturilor arheologice sunt de obicei sparte sau incomplete atunci când sunt dezgropate, de aceea acest vas intact reprezenta „o descoperire impresionantă”.

Muzeul Hecht se află în campusul Universității din Haifa din nordul Israelului și colecționează obiecte de arheologie și artă, notează BBC.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu în Mureș: Un copil a ajuns în stare gravă la spital, după ce locuinţa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări

Droguri ascunse în ghiozdanul unei fetițe de opt ani. Doi bărbați și o femeie au fost arestați de polițiștii din București

Un copil de șapte ani a primit o ofertă de muncă de la o firmă rusă de IT. „Este un Mozart al codurilor informatice”

Cazul băiatului mort la spital. Rafila îi critică pe medici: „Nu există motivații atunci când discutăm despre salvarea unui copil”

Partenerii noștri