Live

UE impune limite mai stricte pentru poluarea aerului: „Cel mai mare risc de mediu pentru sănătate”

Data actualizării: Data publicării:
Cetăţenii europeni vor avea dreptul la compensaţii în caz că se îmbolnăvesc din cauza nerespectării limitelor de poluare. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Miniştrii mediului din Uniunea Europeană, reuniţi luni la Luxemburg, au aprobat oficial obiective mai stricte privind poluarea aerului, care face 300.000 de victime în fiecare an în țările europene, fiind „cel mai mare risc de mediu pentru sănătate”, potrivit unui comunicat de presă al blocului comunitar.

Măsurile se vor aplica din 2030, informează Agerpres.

Circa 300.000 de decese anual în Uniunea Europeană pot fi puse pe seama poluării aerului, care reprezintă „cel mai mare risc de mediu pentru sănătate”, consemnează un comunicat al Consiliului UE.

Noile limite se referă la particulele PM10 şi PM2.5 (cu diametre sub 10, respectiv 2,5 microni - n. red.), la dioxidul de azot şi dioxidul de sulf, despre care se ştie că provoacă probleme respiratorii.

Cetăţenii europeni vor avea dreptul la compensaţii în caz că se îmbolnăvesc din cauza nerespectării limitelor, arată comunicatul citat de dpa.

Statele europene pot însă solicita amânarea în anumite condiţii a termenului-limită din 2030. Legislaţiile naţionale pentru implementarea limitelor mai stricte trebuie adoptate în termen de doi ani, iar ţările care nu respectă obiectivele pot fi amendate.
Noile valori maxime admise pentru poluarea aerului au la bază acordul la care au ajuns în februarie anul acesta reprezentanţii Parlamentului European şi ai statelor membre.

Reglementările urmează să ghideze planul de acţiune al Comisiei Europene pentru eliminarea completă a poluanţilor din aer, apă şi sol până în 2050.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Operațiunea „Green pass”. Autoritățile verifică în ce condiții sunt cazați și lucrează muncitorii străini din afara UE

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai. Aproape o treime dintre locuitorii Uniunii Europene, fără școală, se simt săraci

Finlanda cere ca NATO și UE să apere cablurile submarine. „Rusia are capacitatea și dorința de a face acte sabotaj în Europa”

Eurostat: România are cea mai mare inflație din UE pentru a opta lună la rând

Partenerii noștri