Live

România trimite mai multe forțe militare în misiunea NATO din Kosovo, după creșterea tensiunilor în regiune

Data publicării:
NATO a lansat din nou duminică un apel la calm şi a cerut ca Belgradul şi Pristina să reia cât mai curând posibil dialogul. FOTO: Profimedia Images

Ministerul Apărării a anunţat marţi că România pregăteşte dislocarea suplimentară a unei companii de infanterie în Kosovo. Potrivit datelor transmise de Ministerul Apărării, România are în acest moment dislocaţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest aproape 330 de militari, dintre care aproximativ 250 în Bosnia şi Herţegovina şi aproximativ 80 de militari în Kosovo, în operaţia NATO - KFOR.

"Ca urmare a autorizării de către Consiliul Nord Atlantic cu privire la suplimentarea forţelor pentru gestionarea situaţiei curente din Balcanii de Vest, România va disloca în perioada imediat următoare o subunitate de nivel companie, nominalizată ca parte a rezervei strategice la dispoziţia SACEUR, în cadrul operaţiei NATO KFOR din Kosovo. România, şi-a asumat, ca aliat NATO şi stat membru UE angajamentul de a contribui, cu forţe şi mijloace militare la efortul de menţinere a unui mediu stabil de securitate în regiunea Balcanilor de Vest", a transmis, marţi, Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că dislocarea acestei companii se face în condiţiile prevederilor Legii nr.121 din 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în conformitate cu Hotărârea CSAT nr. 225/2022 privind aprobarea Planului de întrebuinţare a forţelor Armatei României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2023.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Apărării, România are în acest moment dislocaţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest aproape 330 de militari, dintre care aproximativ 250 în Bosnia şi Herţegovina (ţara noastră fiind unul dintre cei mai importanţi contributori cu trupe la operaţia UE EUFOR ALTHEA din această ţară, la care asigură funcţia de şef de stat major, de nivel general de brigadă) şi aproximativ 80 de militari în Kosovo, în operaţia NATO - KFOR.

NATO îşi consolidează prezenţa în Kosovo, unde a avut loc un atac armat puternic la 24 septembrie.

NATO a lansat din nou duminică un apel la calm şi a cerut ca Belgradul şi Pristina să reia cât mai curând posibil dialogul, "singura modalitate de a obţine o pace durabilă".

Un poliţist kosovar albanez a fost ucis, duminică, într-o ambuscadă în nordul Kosovo, unde sârbii sunt majoritari în mai multe oraşe. Aceasta a fost urmată de un schimb de focuri între forţele speciale ale poliţiei kosovare şi un comando sârb puternic înarmat.

A fost una dintre cele mai grave escaladări din ultimii ani în Kosovo. Serbia refuză să recunoască independenţa fostei sale provincii sudice, care are o majoritate albaneză, la un deceniu după un război sângeros între gherilele separatiste kosovare şi forţele sârbe, care s-a încheiat în urma unei campanii de bombardamente NATO.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Duma de Stat rusă a aprobat sume-record pentru apărarea națională în 2025: 40% din cheltuielile totale ale Guvernului

POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba acum

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Partenerii noștri