Live

Proteste la Sofia împotriva singurului candidat la funcția de procuror general al Bulgariei

Data publicării:
Foto: Twitter dr. Radosveta Vassileva

La o zi după ce Bulgaria a fost lăudată de Comisia Europeană pentru reformele din justiție, sute de bulgari au protestat față de numirea în funcția de procuror general a unei persoane controversate, pe care ei o consideră marioneta elitei politice și a oligarhilor corupți.

Peste 1.000 de bulgari au marșăluit miercuri prin centrul Sofiei pentru a-și manifesta dezaprobarea față de singurul candidat la funcția de procuror general al Bulgariei. Cetățenii se îndoiesc că Ivan Gheșev ar duce cu adevărat un război împotriva corupției la nivel înalt.

Scandând „Gheșev este o rușine” și „Libertate”, protestatarii bulgari, care au organizat o serie de manifestații împotriva sa în ultimele luni, spun că așa-zisele elite politice și oligarhii corupți au colaborat, fiind în spatele nominalizării lui Gheșev, pentru a se asigura că infracțiunile lor nu vor fi cercetate.

Ca și în cazul protestelor din România, momentul culminant al manifestației îl reprezintă „aprinderea luminițelor”.

 

Cel mai înalt organ judiciar din Bulgaria, Consiliul Judiciar Suprem, este așteptat să îl aleagă joi pe Gheșev, în prezent procuror general adjunct, pentru un mandat de 7 ani. Ivan Gheșev, în vârstă de 49 de ani, a fost nominalizat în unanimitate pentru acest post de către toți procurorii din Consiliu. Are nevoie de 17 voturi pentru a fi ales și deja pare să aibă asigurate 20, scrie Sofia Globe.

Protestatarii au de gând să se adune și joi dimineață în fața sediului Consiliului Judiciar Suprem. Alegerea lui Gheșev în funcția de procuror general are loc cu câteva zile înainte de alegerile locale din Bulgaria.

Lipsa de concurență pentru ocuparea acestei poziții înalte i-a înfuriat pe protestatari, care văd alegerea sa ca fiind deja hotărâtă.  Gheșev a respins acuzațiile și a spus în iulie că a acceptat nominalizarea doar pentru a răspunde încrederii investite în el de către colegi, arată Mediafax.

Această funcție puternică este esențială pentru combaterea corupţiei în Bulgaria, țară a cărei justiție se află sub monitorizarea Comisiei Europene și care tocmai a fost lăudată în ultimul raport MCV pentru progresele făcute. 

Chiar dacă Bulgaria ar putea scăpa de MCV în câteva luni, ea ocupă primul loc în clasamentul celor mai corupte state membre ale UE în indicele de percepție a corupției întocmit de Transparency International.

Marți, Comisia Europeană a anunţat că Sofia a făcut progrese suficiente în ceea ce privește angajamentele de reformare a sistemului judiciar și de combatere a corupţiei pentru a-i permite să înceteze monitorizarea specială impusă Sofiei din 2007. Comisia a subliniat totuși că Bulgaria trebuie să se asigure că reformele vor fi ireversibile și vor da rezultate.

Citiți și:  Ce au în comun protestele care se răspândesc în întreaga lume?

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Acord pentru aderarea României la Schengen cu frontierele terestre de la 1 ianuarie. Anunțul lui Klaus Iohannis

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

Partenerii noștri