Live

Prima declarație a ministrului austriac de Interne, după ce s-a opus intrării României în Schengen: „Și eu sunt supărat”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner. Foto: Profimedia

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a spus, în prima declarație după ce a votat împotriva intrării României și Bulgariei în Schengen, că este „supărat” că „s-a trezit cu documentele juridice” ale extinderii spațiului de liberă circulație pe masă. El a susținut în continuare teza celor 100.000 de migranți ilegali care au intrat pe teritoriul Austriei, deși a admis că cei mai mulți dintre aceștia pleacă mai departe în alte țări UE, potrivit publicației Der Standard.

Am votat împotriva admiterii Bulgariei și României în acest moment. Pentru că Schengen nu funcționează în acest moment, altfel nu am avea 75.000 de migranți neînregistrți în Austria. Și am sugerat amânarea aderării și votarea din nou în septembrie, de exemplu. După această fază poți spune: s-a întâmplat ceva, au fost implementate măsurile pe care Comisia Europeană le-a anunțat? Hârtia are răbdare, acțiunea este importantă”, a spus el.

Întrebat cum comentează supărarea românilor după acest vot, în condițiile în care doar un mic procentaj din imigranții ilegali ajunge în Austria prin România, Karner a răspuns: „Și eu sunt supărat”.

Anume pe procedură, pentru că actele juridice au fost puse pe masă practic peste noapte. De mai bine de un deceniu s-a discutat că Schengen ar trebui extins. Și acum vine brusc, fără a pregăti populația pentru ceea ce va aduce această extindere: E mai multă siguranță? Sau există plusuri și  minusuri să-ți asumi riscul?”, a spus el.

Karner a negat că votul său ar avea vreo legătură cu campania electorală pentru alegerile regionale, care vor avea loc în 29 ianuarie.

Întrebat cum comentează faptul că mulți dintre imigranții care au cerut azil în Austria au plecat mai departe, în alte țări europene, ministrul a răspuns: „Totuși, poliția a înregistrat 100.000 de persoane la graniță”.

Austria și Olanda au votat astăzi, în consiliul JAI, împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen. Olanda a precizat că nu se opune României, ci doar Bulgariei, dar pentru că sunt la pachet, votează împorivă pentru amândouă.

În ședința Consiliului JAI, Olanda a cerut decuplarea celor două țări, însă în momentul în care propunerea s-a supus la vot Bulgaria s-a opus.

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a descris, la Digi FM, evoluția discuțiilor de la Bruxelles: „România a intrat și a susținut că dorește vot. S-au discutat mai mult scenarii. Primul: România să accepte o amânare pentru luna septembrie. S-a refuzat această propunere. După care, la propunerea Austriei, s-a vorbit despre un vot în luna iunie. România a spus nu. Am spus că suntem de acord să intrăm în Schengen în septembrie pentru terestru și aeroportuar în iunie, dar cu vot dat azi.

În favoarea României au fost două state mari și două state mai mici. Germania s-a purtat astăzi absolut admirabil, Franța la fel. Și Luxemburg și Belgia. După care au vorbit 20 de state să convingă Austria să voteze pentru România. Olanda a spus că suntem nevoiți să votăm împotriva României și Bulgariei că avem o problemă cu Bulgaria, vă rog decuplați România de Bulgaria”.

Potrivit surselor Digi24.ro, Bulgariei i s-a propus la negocierile din Consiliul JAI o variantă de compromis pentru aderarea la Schengen cu un calendar diferit de cel pentru România. Cu alte cuvinte, decuplarea dosarului celor două țări, analizate astăzi la pachet. Bulgarii au refuzat însă, susțin surse oficiale pentru Dig24.ro, supărați fiind după declarațiile ministrului de Interne român, care a spus, înaintea Consiliului JAI că România este dispusă la orice compromis, chiar dacă a pornit la drum cu Bulgaria.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Noi semnale pozitive din Austria privind aderarea României la Schengen, după reuniunea de la Budapesta. Când va fi votul decisiv

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”

Partenerii noștri