Live

Preşedinta Parlamentului European cere să nu fie exclusă nicio ţară din negocierile pentru funcţiile la vârful UE

Data actualizării: Data publicării:
Roberta Metsola. Foto: Profimedia

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a apreciat joi drept "important" să nu fie exclus vreun stat membru al UE din negocierile pentru atribuirea funcţiilor de top în instituţiile UE, după ce şase lideri europeni reprezentând principalele familii politice pro-europene s-au înţeles deja într-un cadru restrâns asupra acestor numiri, provocând iritarea şefei guvernului italian, Giorgia Meloni, care s-a văzut ocolită la aceste discuţii, relatează agenţia EFE.

`Va fi important să avem o majoritate (de ţări) cât mai largă posibil, întrucât aceasta ne va ajuta să construim o majoritate în Parlamentul European. Va trebui să aşteptăm să vedem ce se întâmplă, dar cred că este important să nu excludem nicio ţară~, a explicat Roberta Metsola la o conferinţă de presă în prima zi a unui summit european la care cei 27 de lideri ai statelor UE discută numirile în instituţiile cheie ale blocului comunitar şi agenda strategică pentru mandatul rezultat în urma alegerilor europarlamentare.

Aceste numiri au fost deja convenite la o reuniune de negociere în cadru restrâns la care au participat şase lideri europeni din cele trei grupuri politice pro-europene, favorabile aprofundării integrării europene şi consolidării prerogativelor Bruxellesului, respectiv popularii (PPE), social-democraţii (S&D) şi liberalii (Renew). Conform înţelegerii, Ursula von der Leyen, din PPE, îşi va păstra postul de preşedintă a Comisiei Europene, cel de preşedinte al Consiliului European va reveni fostului premier social-democrat portughez Antonio Costa, iar şefa guvernului eston, liberala Kaja Kallas, va fi Înalt reprezentant pentru acţiune externă şi politica de securitate.

Cancelarul german Olaf Scholz a reprezentat la aceste negocieri grupul social-democraţilor, împreună cu premierul spaniol Pedro Sánchez, în timp ce grupul popularilor a fost reprezentat de premierii polonez şi grec, Donald Tusk şi Kyriakos Mitsotakis, iar cel al liberalilor de preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul interimar olandez Mark Rutte.

Premierul italian, Giorgia Meloni, al cărei partid face parte în Parlamentul European din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor europeni (ECR), nu a fost invitată, ea manifestându-şi deschis nemulţumirea şi a considerat acest mod de lucru o sfidare la adresa alegătorilor europeni, o poziţie asemănătoare fiind exprimată şi de premierul ungar Viktor Orban, notează EFE, citată de Agerpres.

Respectivul grup restrâns de şase lideri a format, potrivit şefei guvernului italian, o „oligarhie” care a făcut o înţelegere fără a ţine cont de mesajul transmis la urne de cetăţeni la alegerile europarlamentare din 6-9 iunie. Acest scrutin a confirmat un avans al formaţiunilor conservatoare eurosceptice, fără însă ca acestea să răstoarne majoritatea formată din grupurile popular, social-democrat şi liberal.

Aceste trei grupuri au împreună o majoritate de 399 din cei 720 de eurodeputaţi. Totuşi, unii dintre ei s-ar putea să nu urmeze consemnul de vot al partidului lor, astfel că, chiar dacă liderii europeni vor fi aprobat prin majoritate calificată numirea Ursulei von der Leyen, aceasta nu este deplin sigură că va obţine în Parlamentul European majoritatea simplă de care are nevoie la votul prevăzut pentru jumătatea lunii iulie, deşi ar putea beneficia şi de sprijinul eurodeputaţilor din grupul Verzilor.

De aici şi apelul preşedintei Parlamentului European - de asemenea membră a PPE şi care ar urma la rândul ei să-şi păstreze postul pentru cel puţin doi ani şi jumătate - de a obţine un sprijin cât mai larg în rândul liderilor europeni pentru a avea pe cale de consecinţă şi o majoritate cât mai largă în rândul eurodeputaţilor pentru numirile propuse.

Însă liderii europeni sunt divizaţi în privinţa acestei abordări, unii dorind un consens pentru a evita prejudicii pe termen lung, în timp ce alţii consideră că pot fi ignorate opiniile celorlalţi dacă pentru realegerea Ursulei von der Leyen se întruneşte în Consiliul European majoritatea calificată de 20 de state membre care să însumeze cel puţin 65% din populaţia UE.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR

Negocieri secrete între noii lideri ai Siriei și Kremlin. Ce vor rebelii sirieni de la Putin ca Rusia să își păstreze bazele militare

Scandal la discuțiile de la Palatul Victoria pe viitorul buget. USR: „Au venit cu cifre coafate. Ni s-au pus în față creșteri de taxe”

Partenerii noștri