Live

Planul B în cazul Brexitului. Ipoteza unui nou referendum, tot mai probabilă

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Premierul britanic Theresa May a anunţat că se va întoarce la Bruxelles pentru a-şi salva acordul Brexitului respins de deputaţi, cărora nu le-a oferit luni planul alternativ pe care-l cereau, relatează AFP, citat de News.ro. 

Conducătoarea consevatoare i-a anunţat luni pe deputaţi că încearcă să discute din nou cu Uniunea Europeană (UE) despre „plasa de siguranţă” („backstop” în engleză) menită să evite reimpunearea unei frontiere fizice între cele două Irlande.

„Ziua cârtiţei (o trimitere la filmul „Groundhog Day”): deputaţii şi mediile de afaceri uniţi pentru a condamna planul B al Brexitului lui May care este tot planul A”, a ironizat The Independent pe site.

Însă tonul general în presa britanică marţi viza mai ales ipoteza unui al doilea referendum, care pare tot mai posibil.

The Guardian insistă asupra refuzului premierului al unui al doilea vot, întrucât ar ameninţa „coeziunea socială” în regat, în timp ce The Daily Mail, The Sun sau The Telegraph subliniază susţinerea lui Jeremy Corbyn faţă de proiectul deputaţilor laburişti care îndeamnă la organizarea consultării.

„Voi continua să discut cu colegii mei săptămâna aceasta, inclusiv cu (partidul nord-irlandez) DUP” despre această problemă a „plasei de siguranţă”, a declarat şefa Guvernului în Camera Comunelor.

Acest dispozitiv, criticat atât în cadrul majorităţii, cât şi al opoziţiei, prevede o Uniune Vamală între regat şi UE, iar în cazul Irlandei de Nord o aliniere la anumite reglementări europene în domeniul sanitar şi al taxelor. El va intra în vigoare doar dacă nu se va găsi altă soluţie până la sfârşitul perioadei de tranziţie.

În pofida aşteptărilor, May s-a mulţumit, în ceea ce priveşte restul, să anunţe o schimbare de metodă - un Guvern „mai deschis şi mai inclusiv în modul de asociere a Parlamentului” - şi păstrarea ”unor protecţii cele mai puternice posibil” cu privire la drepturile muncitorilor şi la mediu în urma unei ieşiri din Uniune.

Mai ales ea şi-a repetat refuzul de a organiza un al doilea referendum sau de a amâna data Brexitului, stabilită în continuare la 29 martie. Ea a meţinut, din contră, pe masă scenariul unui „no deal”, pe care opoziţia îi cere să-l abandoneze.

Mai mulţi miniştri europeni de Externe, reuniţi la Bruxelles, refuză să renegocieze un nou acord pentru Brexit: „De ce (să se renegocieze)? Vreţi ca UE să fie un perdant mai mare ca Regatul Unit?”, a apreciat slovacul Miroslav Lajcak.

Numai ministrul polonez de Externe Jacek Czaputowicz a părut să se desolidarizeze de poziţia Celor 27, sugerând să se limiteze „plasa de siguranţă” la o perioadă de cinci ani, într-un interviu acordat cotidianului polonez Rzeczpospolita.

Theresa May a reacţionat imediat faţă de această declaraţie, declarându-se „nerăbdătoare să exploreze mai în detaliu”.

Însă şeful diplomaţieiirlandeze Simon Coveney a respins imediat acest lucru.

„Era probabil o încercare de a ajuta. Polonia are mai mulţi cetăţeni în Regatul Unit decât orice alt stat membru, mai mult decât Irlanda însăşi. Însă eu nu cred că intervenţia sa reflectă gândirea UE”, a subliniat el, la Bruxelles, în marja reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe ai UE.

„Este timpul ca Bruxellesul şi Guvernul irlandez mai ales să înţeleagă că «backstop»-ul este principalul obstacol”, a reacţionat eurodeputata DUP Diane Dodds, care a catalogat poziţia poloneză drept „constructivă”.

„TSUNAMI POLITIC”

În faţa a ceea ce denunţă drept „intransigenţa” lui May, mai multe grupuri de deputaţi preconizează să încerce să scurtcircuiteze Guvernul, depunând amendamente cu scopul de a evita un „no deal” sau de a amâna ieşirea. Aceste amendamente vor fi supuse votului la 29 ianuarie.

Downing Street a catalogat aceste planuri drept „extrem de îngrijorătoare”.

Ministrul britanic al Comerţului Extern Liam Fox a avertizat cu privire la riscul unui „tsunami politic” în cazul în care deputaţii nu respectă rezultatul referendumului din iunie 2016.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Uniunea Europeană va împrumuta Ucraina cu 18 miliarde de euro în 2025. În ce sectoare vor merge banii

Partenerii noștri