Live

Macron se întâlnește cu Orban să vorbească despre viitorul Europei. Boris Johnson mizează pe Ungaria pentru veto la amânarea Brexitului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: EPA/CHRISTOPHE PETIT TESSON/AGERPRES

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, îl va primi vineri la prânz pe premierul ungar, Viktor Orban, pentru un schimb de păreri cu privire la viitorul Europei, un subiect asupra căruia cei doi lideri s-au înfruntat de mai multe ori în ultimii ani, relatează Agerpres.

„Este prima vizită bilaterală la Paris efectuată de Viktor Orban” a informat Preşedinţia Franţei, subliniind că, în ultimii doi ani, cei doi lideri au discutat în repetate rânduri. „Acest demers se înscrie în dorinţa Franţei de a lucra împreună cu toţi partenerii europeni, în special cu cei din Europa Centrală şi de Est”, a adăugat Palatul Elysee.

Cei doi vor analiza următoarele etape ale Uniunii Europene după instalarea, la 1 noiembrie, a noi Comisii prezidate de reprezentanta Germaniei, Ursula Von der Leyen. Dosarul migraţiei, Brexitului, extinderii sau al schimbărilor climatice - toate, subiecte sensibile și de controversă - , se vor afla, de asemenea, pe agenda întâlnirii, potrivit Preşedinţiei franceze.

În ultimii doi ani, Emmanuel Macron şi Viktor Orban au discutat frecvent în contradictoriu, câteodată chiar virulent, şeful statului francez prezentându-se ca lider al progresiştilor, iar premierul ungar al conservatorilor naţionalişti din cadrul Uniunii Europene.

Viktor Orban a participat, pe 30 septembrie, la Paris, la ceremoniile de omagiere a fostului preşedinte francez Jacques Chirac, la finalul cărora a fost primit la Palatul Elysee împreună cu alţi demnitari.

Viktor Orban, aliatul lui Boris Johnson?

Discuțiile dintre cei doi lideri intervin în condițiile în care premierul britanic Boris Johnson și-a reluat săptămâna aceasta discuțiile cu UE pe tema Brexit, iar presa de la Londra a scris că ar miza pe Ungaria să-și exercite dreptul de veto la o eventuală solicitare de amânare a ieșirii Marii Britanii din UE.

Dacă Boris Johnson nu ajunge la un acord cu liderii UE - ceea ce este foarte probabil să se întâmple - el este constrâns de legislația internă să solicite o amânare a Brexitului, pe care însă nu și-o dorește. În aceste condiții, presa a scris că Boris Johnson speră să convingă Ungaria să-și exercite, în Consiliul European din 17-18 octombrie, dreptul de veto la o asemenea solicitare, astfel încât premierul britanic să se poată ține de promisiunea făcută alegătorilor: Brexit cu sau fără acord la 31 octombrie 2019.

În weekend, Boris Johnson a discutat telefonic cu mai mulți lideri UE, printre care și preşedintele francez Emmanuel Macron, pe care l-a avertizat că nu va exista o amânare a Brexitului dincolo de 31 octombrie și a subliniat că este „ultima şansă” pentru obţinerea unui acord pentru Brexit.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Neverosimil: ”au pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Emmanuel Macron vorbește despre amestecul Rusiei în alegerile din România, într-un discurs despre noua „dezordine mondială”

Ungaria pierde un miliard de euro din fonduri europene și alte 19 miliarde sunt înghețate, din cauza lui Viktor Orban

Viktor Orban este convins că războiul din Ucraina se va încheia în 2025 și a prezentat două opțiuni

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri