Live

Legendara insulă a familiei Onassis va fi transformată într-un complex turistic de lux

Data publicării:
Legendara insulă a familiei Onassis va fi transformată într-un complex turistic de lux: FOTO: Getty Images

Guvernul elen a publicat miercuri în Monitorul Oficial un acord al său pentru construirea unui complex de lux pe insula Skorpios, situată în largul coastelor de vest ale Greciei şi care a aparţinut familiei celebrului armator Aristotel Onassis, informează AFP.

Proiectul include construirea unui hotel de cinci stele, unui centru de tip spa, unui amfiteatru, amenajarea unei ferme şi a unei livezi, unor piscine, instalaţii sportive şi a două debarcadere pentru iahturi.

Preţul a fost evaluat la 165 de milioane de euro, potrivit Monitorului Oficial din Grecia, scrie Agerpres.

Insula Skorpios, care are o suprafaţă de 83 de hectare, a fost vândută în 2003 de nepoata celebrului armator grec, unica moştenitoare a acestei dinastii, Athina Onassis Roussel, către miliardarul rus Dmitri Ribolovlev.

Potrivit Ministerului elen al Dezvoltării, cel puţin 130 de locuri de muncă ar putea fi create datorită acestei investiţii. Presa elenă scrie că acest complex va fi finalizat şi pregătit să primească turişti în vara anului 2024.

În perioada de glorie a armatorului Aristotel Onassis, şefi de state, actori şi artişti de seamă veneau să se relaxeze în sezoanele estivale pe insula Skorpios şi atrăgeau curiozitatea cetăţenilor greci şi a presei mondene internaţionale.

În 1968, miliardarul Aristotel Onassis s-a căsătorit pe această insulă cu Jacqueline Kennedy, văduva fostului preşedinte american J.F. Kennedy, asasinat în 1963. Aristotel Onassis şi cei doi copii ai lui - Christina şi Alexander - au fost înmormântaţi pe insula Skorpios.

În Grecia, peste 20% din PIB şi sute de mii de locuri de muncă depind de turism.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Fostul premier grec Antonis Samaras, exclus din partidul conservator aflat la putere. Care sunt motivele

Măsuri împotriva turismului excesiv la Florența: cutiile pentru chei și difuzoarele ghizilor vor fi interzise în centrul orașului

Judecătorii greci discută pe 6 decembrie extrădarea lui Nati Meir. Fostul deputat, condamnat în România, spune că e agent Mossad

Partenerii noștri