Live

Hackerii au spart rețeaua IT a unei mari rețele de chirurgie estetică și amenință să publice fotografiile pacienților

Data actualizării: Data publicării:
Hackerii au spart rețeaua IT a unei mari rețele de chirurgie estetică și amenință să publice fotografiile pacienților înainte și după operații. Foto: GettyImages

Un grup de hackeri a furat datele unei mari rețele de clinici de chirurgie estetică din Marea Britanie și amenință să publice fotografiile pacienților înainte și după operații, alături de alte detalii ale acestora, relatează BBC.

Rețeaua The Hospital Group, care este recomandată de numeroase celebrități, a confirmat atacul ransomware.

Pe o pagină de pe darknet (internetul subteran), grupul de hackeri cunoscut sub numele de REvil a scris că „fotografiile intime ale clienților” nu sunt „o priveliște tocmai plăcută”. Grupul susține că a obținut mai mult de 900 de gigaocteți de fotografii ale pacienților.

The Hospital Group, cunoscut și sub numele de Transform Hospital Group, susține că este cel mai important grup specializat în pierderea în greutate și chirurgie cosmetică din Marea Britanie.

Rețeaua are 11 clinici specializate în chirurgia bariatrică, mărire a sânilor și rinoplastii.

Putem confirma că sistemele noastre IT au fost sparte. Detaliile cardurilor bancare ale pacienților noștri nu a fost compromise, dar în această etapă, înțelegem că unele date personale ale pacienților noștri ar fi putut fi accesate”, a precizat compania.

Compania a declarat că a trimis un e-mail tuturor clienților săi cu privire la atacul cibernetic și că va contacta persoanele ale căror detalii personale ar fi fost compromise.

Un client al rețelei a declarat pentru BBC că este îngrijorat de faptul că imaginile și datele sale se află în mâinile hackerilor.

Am primit un e-mail de la The Hospital Group care mă informează despre un „incident de securitate a datelor ”, dar nu am avut detalii cu privire la ceea ce a fost spart”, a spus el pentru BBC.

Sunt, evident, îngrijorat, deoarece ultimul lucru pe care îl doresc este ca fotografiile să fie distribuite public. Am încercat să-mi păstrez operația privată și nici măcar unii dintre prietenii și colegii mei nu știu despre asta, astfel încât acest atac este îngrijorător pentru mine”, a spus el.

Ransomware-ul este una dintre cele mai prolifice forme de atac cibernetic. De obicei, hackerii sparg o rețea de calculatoare, criptează fișierele sau blochea utilizatorii până la plata unei răscumpărări.

Acum, grupările de hackeri fac copii ale datelor accesate și amenință că le vor face publice.

Autoritățile le sugerează victimelor acestor atacuri ciberneticenu plătească răscumpărarea, deoarece acest lucru alimentează rețelele de hackeri.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce este Boxing Day. De la o sărbătoare la care se ofereau cadouri săracilor la goana după cumpărături din vremurile moderne

Raport îngrijorător despre Armata britanică: 20% dintre militari nu pot fi mobilizați în cazul unui război

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Partenerii noștri