Live

Există un cartel al băncilor în UE? Comisia Europeană a declanșat o anchetă

Data publicării:
Sediul Comisiei Europene. Foto: GettyImages

Comisia Europeană a avertizat patru bănci că este posibil să fi încălcat reglementările UE privind concurenţa, în condiţiile în care Executivul comunitar investighează posibila formare a unui cartel pe piaţa tranzacţionării bondurilor, transmit MarketWatch și Reuters. a avertizat patru bănci că este posibil să fi încălcat reglementările UE privind concurenţa, în condiţiile în care Executivul comunitar investighează posibila formare a unui cartel pe piaţa tranzacţionării bondurilor, transmit MarketWatch și Reuters.

În perioada 2009 - 2015, traderi de la cele patru bănci s-ar fi înţeles pentru a distorsiona concurenţa pe piaţa secundară a bondurilor denominate în dolari. Investigaţia se referă la acţiunile traderilor individuali şi nu implică faptul că acest comportament anti-concurenţial a fost o practică generală.

După primirea avertismentelor, băncile vor investiga documentele primite, vor răspunde în scris şi vor solicita o audiere pentru a-şi prezenta răspunsul la acest caz.

După aceea, Comisia Europeană va decide dacă va impune o amendă de până la 10% a cifrei de afaceri anuale a companiei.

Executivul comunitar nu a nominalizat băncile implicate, dar Deutsche Bank, Credit Agricole şi Credit Suisse au dat publicităţii comunicate în care susţin că vor coopera la această anchetă.

Joi, acţiunile Deutsche Bank şi Credit Suisse au scăzut cu 5% şi, respectiv, 3,1%.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 790 milioane euro pentru închiderea minelor de cărbune din Valea Jiului

Partenerii noștri