Live

Dicționar de termeni. Care e diferența dintre Consiliul Uniunii Europene și Consiliul European?

Data publicării:

Consiliul Afacerilor Generale al Uniunii Europene (CAG) a fost, marți, primul eveniment important al preşedinţiei României, iar şedinţa miniştrilor afacerilor externe din UE a fost condusă de George Ciamba, ministrul delegat pentru afaceri europene. Dar ce este, de fapt, Consiliul Uniunii Europene, a cărui preşedinţie o deţine România până la finalul lunii iunie? Și mai ales de ce nu trebuie să-l confundăm cu Consiliul European, care este o cu totul altă instituție?

Ca să înţelegem mai bine Uniunea Europeană putem începe prin a face diferenţa între instituţiile ei. De exemplu: Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul European? Par asemănătoare, dar fiecare se ocupă de altceva.

Consiliul Uniunii Europene reprezintă statele membre şi este principalul decident al UE. Aici se adoptă legile europene, se coordonează politicile economice şi sociale generale, se încheie acorduri internaţionale între UE şi alte ţări şi se aprobă bugetul Uniunii Europene.

Consiliul European este, pe scurt, instituţia din care fac parte şefii de stat şi de guvern din statele membre şi care defineşte politicile prioritate ale blocului comunitar.

România are de la 1 ianuarie 2019, timp de şase luni, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Ce face ţara care are Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene?

Ce are de făcut România timp de 6 luni cât deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene? Munceşte după aceleaşi reguli valabile pentru fiecare dintre ţările care ajung prin rotaţie la conducerea Consiliului.

1. Prezidează toate „formaţiunile” Consiliului, cu excepţia Consiliului de Afaceri Externe, care este reprezentat de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate. (Federica Mogherini)

2. Ghidează activitatea reuniunilor comitetului reprezentanţilor permanenţi şi a celor aproximativ 160 de grupuri de lucru şi comitete care se concentrează pe domenii specifice.

3. Reprezintă Consiliul în relaţiile cu celelalte instituţii UE, mai ales cu Parlamentul European şi Comisia Europeană, ca să obţină acord pe dosarele legislative.

4. Coordonează politicile naţionale şi acţionează ca broker pentru statele membre în cadrul Consiliului.

5. Organizează toate reuniunile şi evenimentele Preşedinţiei Consilului, care au loc în România, Bruxelles şi alte oraşe.

Cu alte cuvinte, România are prilejul să îşi folosească pe deplin statutul de membru UE şi să arate că poate face politică de nivel european.

Citiți și:  Dicţionar de termeni. Ce înseamnă că România deţine preşedinţia Consiliului UE

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis a vorbit la Consiliul European despre interferența Rusiei în alegerile din România. Ce spune despre întâlnirea cu Zelenski

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc la ultimul Consiliu European din acest an. Care este principalul subiect de pe agendă

Consiliul UE a agreat extinderea definiției infracțiunii de abuz sexual asupra minorilor

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a exprimat sprijinul UE pentru un „viitor comun” cu Republica Moldova

Partenerii noștri