De ce Estonia este o țară altfel? „Am făcut schimbări curajoase în anii '90”

Digital este cuvântul la modă în aceste vremuri, dar ce înseamnă de fapt asta? O hârtie trimisă pe mail nu înseamnă că avem servicii digitale. Acest lucru presupune crearea unui sistem integrat, la care să aibă acces nu doar autoritățile, ci și cetățenii care pot vedea se întâmplă cu datele lor, online. Estonia este cel mai bun exemplu de digitalizare din Europa.

Estonia și-a păstrat aspectul medieval, dar litera E din numele țării pare împrumutată de la electronic. Aici cele mai multe servicii de care au nevoie cetățenii se pot face online, mai puțin trei dintre ele: căsătoria, divorțul si tranzacțiile imobiliare.

De ce este Estonia cea mai digitalizată ţară din Europa? Pentru că şi-a făcut un plan la nivel naţional şi l-a şi pus în practică. După căderea URSS, în 1991, statul baltic a redevenit independent, dar era sărac şi cam toate sectoarele aveau nevoie de dezvoltare. La mijlocul anilor 90, guvernul estonian a luat o decizie care a schimbat viitorul estonienilor. A investit în computer şi sistem digital pentru toate serviciile publice. Şi a funcţionat.

Cum i-a convins ANAF-ul eston pe oameni să-și depună declarațiile online

Florian Marcus, reprezentant E-estonia: „Toate acestea au fost puse la un loc în 1994, când guvernul a semnat primul act politic pentru digitalizare şi în 1999 a apărut primul serviciu online. Şi este ceva ce am citit în ştirile din România, despre ANAF, cei de acolo le spun oamenilor, din cauza coronavirusului, vă rugăm nu mai veniţi la noi, faceţi operaţiunile online. Şi toţi reacţionează cu: „Ha-ha, ce glumă bună!” Dar în Estonia, din 1999, declararea taxelor se face online şi oamenii au început să folosească serviciul imediat, pentru că promisiunea guvernului a fost că dacă depui online declaraţiile, primeşti banii care erau în plus, înapoi, cam în două săptămâni. Dacă le depui în varianta pe hârtie, va dura câteva luni. Iar estonienilor le plac banii, aşa cum este peste tot, aşa că toţi au depus online actele, foarte rapid”.

Avantajele cip-ului de pe cardul de identitate

Tehnologia schimbă comportamentele oamenilor şi le oferă mai mult timp pentru ei. Estonienii nu ţin secret succesul din spatele transformării ţării lor şi au creat un centru care se numeşte E-estonia, unde oricine este interesat poate veni să afle toate informaţiile despre cum se digitalizează un stat. Am fost şi noi acolo şi am aflat că primul instrument de care ai nevoie este cardul de identitate.

Cristina Cileacu: Acesta este cardul meu românesc. Este o bucată mare de plastic. Îmi arăţi cardul tău de identitate?

Florian Marcus: Cardul de identitate electronic estonian arată şi are aceeaşi mărime ca...

Cristina Cileacu: Le putem compara.

Florian Marcus: Da. Are aceeeaşi mărime ca un card bancar, ca un permis de conducere şi este simplu de purtat în buzunar. Al tău arată cam ca jumătate din paşaport, după părerea mea. Aşa este.

Cristina Cileacu: Ce poţi tu face cu cardul tău, pentru că în România eu pot folosi buletinul să completez multe hârtii, dacă am nevoie de ceva, mă identific, dacă am nevoie de un anume serviciu, de la o anumită autoritate, pot vota şi vezi aici dovada că am votat. Ce poţi face tu cu un card de rezident în Estonia?

Florian Marcus: Şi cu acest card votezi, dar o faci online, din 2005.

Cristina Cileacu: Deci nu ai ştampile.

Florian Marcus: Nu, nu am nicio ştampilă pe spatele lui.

Cristina Cileacu: Eu am mai multe ca tine.

Florian Marcus: Da, dar promit că şi eu am votat la fel de mult. Acest card nu este doar unul de identitate, ci şi permis de conducere, card de sănătate, pentru că acest număr personal pe care îl are fiecare dintre noi, înmagazinează toate aceste informaţii despre noi şi pot deci să îmi depun declaraţiile fiscale, să văd reţetele medicale digitale pe care mi le dă doctorul meu, pot să verific online situaţia şcolară a copiilor mei, 99% din serviciile guvernamentale sunt online, în Estonia, cu excepţia căsătoriei, divorţului şi tranzacţiilor imobiliare.

2.600 de servicii digitalizate

Cristina Cileacu: Cam câte servicii, dacă ar fi să îmi dai o cifră?

Florian Marcus: Cam 2.600, dar numărul în sine nu spune nimic, pentru că dacă ai prea multe servicii, oamenii nu vor şti ce să facă online. Dar, ca să îţi dau exemple, poţi să îţi cumperi un brad de Crăciun, dintr-o pădure a statului, online, poţi să îţi reînoieşti permisul de vânătoare şi pescuit, deci tot felul de servicii sunt conectate.

Cristina Cileacu: În România avem acest număr de identificare personală (n.r. CNP), pe care nu este obligatoriu să îl ştim pe dinafară, dar de câte ori completăm un formular ne uităm pe buletin şi îl scriem de mână. Cum se întâmplă în Estonia?

Florian Marcus: În Estonia, de regulă nu trebuie să scrii numărul de identificare personală nicăieri, pentru că se conectează la cardul de identitate în momentul în care pui cardul într-un cititor de carduri, de la laptopul sau calculatorul tău. Dar oamenii tot ştiu pe dinafară numărul, sunt 11 cifre, pe primele 7 ţi le vei aminti, pentru că sunt legate de gen şi ziua naşterii, iar ultimele 4 cifre au legătură cu regiunea unde te-ai născut sau, dacă eşti străin, ca mine, sunt mai mult sau mai puţin nişte cifre aleatorii. Iar acest număr este folosit de toate autorităţile cu care intru în contact.

Ce se întâmplă dacă pierzi prețiosul card?

Cristina Cileacu: Dacă pierzi acest card, ce se întâmplă?

Florian Marcus: Faci cam acelaşi lucru pe care l-ai face în cazul unui card bancar. Dacă îl pierzi, în momentul în care îţi dai seama de asta, vei suna la poliţie, le vei cere să blocheze datele de pe card, chiar dacă ai scris PIN-urile pe spatele acelui card, persoana care îl găseşte nu îl poate folosi, apoi primeşti un card nou, asta durează cam 1-2 zile lucrătoare, şi pentru asta plăteşti cam 20 de euro.

Cristina Cileacu: Şi în aceste 1-2 zile când aştepţi cardul nou, poţi să foloseşti serviciile online, dacă ai nevoie de ceva urgent?

Florian Marcus: Absolut. Nu avem doar acest card, mai avem ceva ce se numeşte ID mobil, adică un card telefonic şi o aplicaţie care se numeşte Smart ID, pe care o poţi descărca de pe telefoanele smart. Şi cu acestea te poţi identifica la fel de bine precum cu acest card de identitate şi aşa poţi folosi toate serviciile.

Cristina Cileacu: Se întâmplă vreodată să fie atacat de hackeri?

Florian Marcus: Furtul de identitate este greu de făcut în Estonia, pentru că nu este destul să îmi ştii codurile PIN, dar ai nevoie şi de cardul ca atare sau de cel sub formă de cartelă telefonică sau de telefonul pe care este instalată aplicaţia etc. Deci furtul de identitate este mereu posibil, dar nu prea se întâmplă în Estonia.

Mituri demontate despre pericolul digitalizării

Alături de Florian Marcus, ghidul nostru în digitalizarea Estoniei, am demontat câteva mituri legate de cât de mult controlează statul datele personale atunci când practic, le introduci de bună voie în sistem şi ai şi cip pe buletinul de identitate, care este electronic.

Cristina Cileacu: Trăim în Uniunea Europeană şi toţi ştim cât de important este pentru europeni să aibă dreptul la intimitate respectat. Dacă statul, în cazul de faţă cel estonian, are toate datele tale, în baza acestui card, cum se împacă asta cu dreptul la viaţa privată?

Florian Marcus: Aş spune că Estonia face mai mult decât alte ţări pentru protejarea vieţii private şi a datelor. În primul rând, nu este un singur loc uriaş sunt stocate toate informaţiile tale. Deci este câte un loc pentru fiecare autoritate din ţară. Adică nu poate intra online un oficial de la guvern ca să-ți poată vedea detaliile întregii vieţi sau ceva de genul. Mai important, pe portalul statului pot vedea de fiecare dată cine s-a uitat, la ce parte din informaţiile despre mine şi de ce. Deci da, o parte din autorităţi pot vedea anumite informaţii despre mine, dar eu văd când fac asta. Acest lucru este, nu vreau să spun imposibil, dar foarte greu de făcut în cazul în care informaţiile sunt pe hârtie. Deci, eu simt că în Estonia am mai multă intimitate şi mai multă putere să răspund unor potenţiale accesări ilegale ale datelor mele.

Cristina Cileacu: Şi dacă o autoritate verifică datele tale şi tu vezi asta, poţi să şi întrebi de ce au făcut aceste verificări? Şi cum faci asta?

Florian Marcus: În general, pe portalul statului este mereu afişat un motiv care îţi dă o idee generală despre context, dar ai mereu dreptul să ceri Inspectoratului pentru Protecţia Datelor să ţi se explice exact de ce s-a făcut acea verificare. Dacă o consideri ca potenţial ilegală, poţi merge cu asta în justiţie.

„În 4 ani, n-am fost niciodată sediul unei autorități”

Cristina Cileacu: Eşti un cetăţean german care s-a mutat în Estonia cam de 4 ani, din ce mi-ai spus. Cum poţi compara, cât timp ai câştigat în viaţa ta, de când te-ai mutat aici, datorită utilizării acestui card pe care îl ai în mână?

Florian Marcus: În total, poate cam 5 zile întregi, deci cam 24 de ore înmulţit cu 5, pentru că plata taxelor se face online, în 3 minute, votul îl faci online şi durează exact cât ai nevoie să te decizi cu cine vrei să votezi. În cei 4 ani jumătate de când sunt aici, n-am fost niciodată la sediul unei autorităţi. Niciodată. Deci şi pentru mine, ca german, este o experienţă foarte nouă, care mi-a acordat mult timp, dar m-a salvat şi de mult stres, pentru că poţi face toate lucrurile acestea când vrei tu. Te duci la autorităţi (n.r. online), la miezul nopţii, la 3:00 dimineaţa, poţi face asta când eşti în Namibia sau Brazilia sau Africa de Sud. Deci vin multe libertăţi la pachet cu digitalizarea şi mult mai puţin stres.

Cristina Cileacu: În ţara mea, când mergi la o autoritate de stat, este o persoană în spatele unui ghişeu. Ce s-a întâmplat cu persoanele care erau în spatele ghişeelor în Estonia, ce fac ei acum, pentru că în mod sigur nu mai au de lucru, pentru că totul este electronic.

Florian Marcus: Aceasta este una dintre cele mai greşite păreri despre digitalizare. De fapt, procentul de oameni care lucrează în sectorul de stat, în Estonia, este puţin mai mare decât media statelor din OCDE (n.r. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Deci nu am concediat jumătate din funcţionarii de stat sau ceva de genul acesta, ei se pot concentra pe lucruri care necesită un aport uman. În multe ţări, mare parte din personal este folosit să proceseze documente sau să le citească şi să facă anumite recomandări. Aceste lucruri pot fi făcute de maşini, mai repede şi mai bine. Aşa că în Estonia, oamenii se concentrează pe lucruri care necesită abordarea umană, empatie, inteligenţă şi aşa mai departe. Şi sunt încă la lucru.

Abandonul școlar este zero în Estonia

După ce am învăţat ce înseamnă digitalizare, am mers la o întâlnire cu adjunctul ministrului educaţiei, Mart Laidmets, care ne-a explicat de ce în Estonia nu există abandon şcolar şi cum au reuşit estonienii, proaspăt eliberaţi de sistemul sovietic, să îşi transforme educaţia după modelul finlandez.

Martin Laidmets, vice-ministrul educației: Am învăţat multe de la Finlanda, pentru că este o ţara vecină şi am făcut schimbări curajoase în anii 90, dar încă păstrăm şi părţile bune din sistemul vechi. În timpul comunismului aveam cursuri bune de matematică, ştiinţe naturale, bineînţeles, umanul şi ştiinţele sociale erau mai slabe, la fel şi integrarea anumitor materii în şcoli. Dar am învăţat de la Finlanda şi am făcut primele schimbări în 1996 şi durează mult în sistemele de educaţie până vezi efectele schimbării.

Curriculumul de bază naţional este acelaşi pentru toată lumea. Dar şcolile sunt diferite. Sunt şcoli private, şcoli ale municipalităţii, şcoli care ţin de guvernul central, dar scopul este acelaşi, obiectivele. Şi putem spune că acelaşi sistem era şi în perioada sovietică, dar ce este specific pentru Estonia este faptul că şcolile sunt cu adevărat autonome. Îşi pot folosi propriile metode pentru atingerea obiectivelor. Nu trebuie să facă toţi lucrurile în acelaşi fel, dar trebuie să atingă toţi aceleaşi obiective, următorul nivel. Deci, am păstrat o parte din metoda prin care fiecare copil, fiecare băiat şi fată, din fiecare colţ al Estoniei trebuie să primească o educaţie foarte bună. Dar, bineînţeles, este diferită viaţa din zonele rurale, dintr-un sat mic, şi cea din şcolile mari, din Tallinn. Dar calitatea educaţiei trebuie să fie aceeaşi.

Teste repetate pentru pregătirea profesorilor

De-a lungul anului școlar, toţi profesorii din ţară sunt testaţi. Statul îşi poate da seama astfel unde sunt situaţii care trebuie îmbunătăţite, astfel încât să nu sufere calitatea educaţiei. Pentru estonieni este esenţial ca toţi copiii să aibă şansa să meargă la şcoală.

Martin Laidmets, vice-ministrul educației: Unul dintre punctele puternice ale sistemului nostru este că nu contează condiţia socio-economică. Chiar şi copiii din familiile foarte sărace pot primi educaţie foarte bună. Educaţia de bază, care se face în 9 ani, este obligatorie pentru toată lumea. Primeşti prânzul gratuit la şcoală, manuale gratuite şi bineînţeles, la şcolile publice nu se plăteşte taxă de şcolarizare. De fapt, totul este gratuit, părinţii sunt responsabili doar să îşi trimită copilul la şcoală şi din punctul acesta de vedere nu avem probleme. În societatea noastră toată lumea înţelege că este crucial să oferim această posibilitate fiecărui copil.

Școala unde ai acces la roboți din lego

Am intrat într-una din cele mai vechi şcoli din Tallinn, să vedem cum se aplică autonomia. Am nimerit la ora de robotică şi pentru că filmarea noastră s-a suprapus cu începutul pandemiei de coronavirus, am putut experimenta o creaţie de-a elevilor estonieni.

Roboţi din lego. Acest concept este dezvoltat de un profesor de informatică, care îşi educă elevii să stăpânească tehnici de construcţie, dar şi de programare a maşinilor. Sunt şi teme de făcut, dar predarea cursului este ca o joacă.

Külliki Kaju, profesor robotică: Le place atât de mult încât ar vrea să stea aici mai mult decât la cursurile de matematică sau ştiinţe naturale. Dar din păcate, avem numai 45 de minute pe săptămână (n.r. pentru fiecare clasă), pentru că în Estonia există o limitare a numărului de cursuri pe care un elev le poate urma. Cea mai mare parte a materialelor a fost făcută de mine. În Estonia nu avem în curriculumul naţional cursuri de robotică. Este ceva nou şi este mult de muncă pentru mine, dar chiar îmi place. După cum vezi, mă joc cu Lego toată ziua, deci este o slujbă de vis pentru mine.

Tallinn, centru NATO de excelență în securitate cibernetică: „Nu hackerii sunt de temut, ci statele”

Centrul de Cooperare și Excelență pentru Securitate Cibernetică al NATO este la Tallinn. Când ești atât de bun la digitalizare, devii implicit bun și la apărarea cibernetică. Statele membre în Alianța Nord-Atlantică au ales Estonia pentru a înființa acest centru de excelență, unde ajung experți din toate țările ca să își dezvolte competențele, dar și pentru a crește capacitățile de securitate a spațiului cibernetic.

Col. Jaak Tarien, director CCDCOE, NATO: Cibernetica este un domeniu destul de nou şi înţelegem că naţiunile nu au un număr mare de experţi, deci le mulţumim statelor membre NATO că îi trimit aici pe cei mai buni şi mai deştepţi, ca să îmbunătăţească cunoaşterea colectivă de la nivelul Alianţei. Deci, această perspectivă multinaţională obţinută din colaborare se transformă într-o înţelegere mai bună, produse mai bune (n.r. de apărare cibernetică) şi în pregătire mai bună. Iar de toate acestea beneficiază toate ţările membre.

Cristina Cileacu: Există apărare cibernetică şi dacă vorbim despre partea civilă a vieţilor noastre, deci care este diferenţa din acest punct de vedere?

Col. Jaak Tarien, director CCDCOE, NATO: Armata, până la urmă, foloseşte acelaşi internet şi acelaşi spaţiu cibernetic precum lumea civilă. În timp ce ne apărăm sistemele militare cât de bine putem, până la urmă această diferenţă se estompează, pe măsură ce trece timpul. Depindem de comunicaţiile civile, uneori de bazele de date civile, aşa cum şi civilii uneori se bazează sau trebuie să ia în calcul pentru ce foloseşte armata spaţiul cibernetic.

Cristina Cileacu: Pentru ca fiecare ţară să aibă o strategie care ţine de apărare, costurile sunt mari. Dacă vorbim despre apărarea cibernetică, cum sunt aceste costuri? Aţi spus că este un domeniu relativ nou.

Col. Jaak Tarien, director CCDCOE, NATO: Depinde de la ţară la ţară, dar ai atins cuvintele cheie: strategie şi costuri. Este important să ai o strategie şi să prioritizezi, dar dacă nu faci şi un buget pentru aceste priorităţi, totul este inutil. Dacă ne uităm la cum a făcut Estonia acest salt uriaş, mă refer la programul pe care l-am avut în anii 90. La mijlocul anilor 90, guvernul estonian a decis să computerizeze şcolile. Atunci, computerele costau mult mai mult decât acum. Iar PIB-ul estonian pe cap de locuitor era mult mai jos. Deci a fost o decizie foarte dificilă. În anii 90 toată lumea era săracă, erau multe domenii care aveau nevoie de bani, pensiile, sistemul de sănătate etc. Guvernul a decis: viitorul este prioritatea, vom prioritiza computerizarea şcolilor şi au făcut-o. De aceea avem acum o generaţie de talente tinere, care nu doar construiesc E-estonia, în sectorul guvernamental, dar şi multiplele companii unicorn pe care le avem aici, în Estonia.

Cristina Cileacu: Care sunt principalele ameninţări pentru spaţiul cibernetic în zona militară?

Col. Jaak Tarien, director CCDCOE, NATO: În zona militară, era în care ne temeam de un hacker singular care locuia în pivniţa mamei sale a cam dispărut. Acum ne îngrijorăm de state care au finanţări bune, oameni pregătiţi. Să le numim: Rusia, China, Coreea de Nord, Iran, în cea mai mare parte, dar mai sunt ţări în care apar armate cibernetice, asta este ceva mai nou. Dar cele 4 pomenite sunt cele care acţionează foarte diferit. În timp ce unele sunt interesate doar de spionaj şi de obţinerea secretelor noastre, altele chiar disturbă felul în care societăţile noastre funcţionează.

Ce face România la centrul NATO din Tallinn?

România este reprezentată la Centrul de Cooperare și Excelență pentru Securitate Cibernetică din Estonia de căpitanul Marius Gheorghevici. Țara noastră a devenit membră a acestei instituții în iunie anul trecut, iar ofițerul român lucrează aici pe postul de cercetător tehnic.

Cpt. Marius Gheorghevici, cercetător: Principalul rol al unui cercetător tehnic din cadrul Centrului este partea de cercetare în domeniul tehnic, identificarea de vulnerabilităţi, de posibilităţi de apărare, cercetarea elementelor noi în domeniul cibernetic, precum şi pregătirea de exerciţii, un element important, o activitate importantă pentru Centrul de Excelenţă.

Cristina Cileacu: Pregătiţi cum? Simulaţi atacuri cibernetice pentru care pregătiţi apărarea sau cum anume se...

Cpt. Marius Gheorghevici, cercetător: Faptul că pregătirea mea este pe partea de telecomunicaţii, proiectele pe care mi le-am asumat în cadrul Centrului sunt proiecte ce ţin de partea de telecomunicaţii, de echipamente radio, de sisteme de comunicaţii 4G, avem un proiect acum care intenţionează să dezvolte partea de cercetare tehnică în cadrul sistemelor 5G, dacă tot este un element cu care o să ne confruntăm şi pe care o să-l implementăm foarte curând şi efectiv, rezultatele muncii de cercetare se văd în exerciţii. Noi dezvoltăm sisteme informatice pe care ţările membre, participante la exerciţiile noastre, trebuie să le apere sau să le atace.

Editor web: Luana Păvălucă

• Etichete:
• pasaport diplomatic
• digitalizare
• estonia
• securitate cibernetica
• invatamant estonia
• centru nato estonia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei