Live

Celebra reşedinţă din Downing Street 10 era „infestată cu purici”, dezvăluie un fost premier britanic. „Am avut mâncărimi”

Data publicării:
Foto: GettyImages

Reşedinţa premierului britanic din Downing Street era infestată cu purici, acuză fostul premier Liz Truss într-o carte de memorii.

Liz Truss, care a avut cel mai scurt mandat de premier din istoria Marii Britanii, de doar 49 de zile, a făcut dezvăluirea în noua sa carte, din care sâmbătă au fost publicate extrase în The Daily Mail, potrivit Politico, preluată de News.ro. Cartea, intitulată „Zece ani pentru a salva Occidentul”, va apărea în Marea Britanie şi în SUA săptămâna viitoare.

„Locul era infestat cu purici”, scrie Truss. „Întregul loc a trebuit să fie stropit cu soluţie antipurici. Am avut mâncărimi săptămâni întregi”, mărturiseşte ea în carte.

Este posibil ca Dilyn, câinele fostului premier Boris Johnson, să fi fost cauza, dar nu există „nicio dovadă concludentă”, conchide Truss.

Ea a mai dezvăluit că, deşi a comandat mobilă pentru reşedinţă, ea şi familia ei au fost „evacuate înainte ca aceasta să fie livrată”.

„Se va sfârşi în lacrimi” 

În carte, Truss atacă dur instituţiile financiare britanice, numind Trezoreria, Banca Angliei şi Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară o „hidră cu trei capete”, care „a vrut să se ţină cât mai mult posibil de legislaţia UE”. De asemenea, ea a acuzat cele trei instituţii că sunt „pro-China”.

Truss şi-a văzut mandatul de premier sfârşind brusc după ce un buget dezastruos a declanşat o criză pe piaţa britanică a titlurilor de stat, în septembrie 2022.

De asemenea, în carte, Truss îl atacă pe fostul ministru de externe Dominic Raab, cu care a împărţit o reşedinţă la ţară în regim de time-share.

„Era ca un apartament de student exaltat, în regim de partajare. Ajungeam în weekend şi găseam în frigider shake-uri proteice cu eticheta «Raab»”, a dezvăluit ea.

Fostul premier recunoaşte, de asemenea, că a confundat-o pe prima-doamnă a Franţei, Brigitte Macron, cu prima-doamnă a SUA, Jill Biden, la Adunarea Generală a ONU din 2022.

Potrivit The Guardian, care a obţinut o copie a cărţii, Truss mai spune că soţul ei a prezis că şederea ei în funcţia supremă din Marea Britanie „se va sfârşi în lacrimi”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Republica Moldova a semnat un acord de parteneriat pentru securitate și apărare cu Marea Britanie

Cum poate riposta Putin la atacurile ucrainene cu rachete americane și britanice. Avertismentul experților

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

Partenerii noștri