Live

Bastioanele extremei de dreapta din Germania sunt cel mai grav afectate de pandemia de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
Test pentru coronavirus. Foto: Profimedia Images

Zonele cel mai grav afectate de al doilea val al pandemiei de coronavirus sunt în Germania bastioane ale extremei de dreapta. Aici, mulți oameni se opun restricţiilor şi favorizează teoriile conspiraţiei, relateză AFP, citată de Agerpres.

„Este frapantă constatarea că regiunile cele mai afectate sunt cele unde votul pentru partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a fost cel mai mare” la alegerile din 2017, potrivit comisarului guvernului pentru landurile de est, Marco Wanderwitz, el însuşi originar din Saxonia.

Acest land din fosta Germanie de Est constituie cazul cel mai emblematic. Aici se înregistrează rata de incidenţă cea mai mare din Germania, ajungând marţi la 319,4 din 100.000 de locuitori, în timp ce media federală este de 114,2, potrivit Institutului Robert Koch.

Acelaşi land a plasat în 2017 AfD-ul pe primul lor, cu 27% din voturi, şi i-a oferit partidului de extremă dreapta cel mai bun scor la nivel federal.

O echipă a Institutului pentru democraţie şi societate civilă, cu sediul în oraşul universitar Jena, a lansat un studiu asupra „corelaţiei statistice puternice şi foarte semnificative” între votul pentru AfD şi intensitatea pandemiei, a anunţat pe Twitter directorul institutului, Matthias Quent.

„Ar putea exista aici factori care explică rezultatele crescute ale AfD şi în acelaşi timp valorile crescute de incidenţă" a cazurilor de COVID-19, fără ca această corelaţie să fie singurul factor explicativ”, atenţionează cu toate acestea cercetătorul. Proporţia de persoane în vârstă şi de familii numeroase, prezenţa lucrătorilor transfrontalieri sau modul de organizare a sistemului medical, diferit în landuri, influenţează de asemenea dinamica pandemiei.

Dintre partidele germane, AfD este totuşi singurul care şi-a afişat scepticismul şi chiar opoziţia faţă de restricţii. Deputaţii AfD au refuzat să poarte mască în incinta parlamentului, comparată de unul dintre ei cu o „burqa pentru toţi”.

Mai mult de unul din doi alegători ai AfD (56%) consideră excesive măsurile de restricţie, potrivit unui recent sondaj al Forsa.

De asemenea, sunt numeroase punţile de legătură cu mişcarea germană a „liber-cugetătorilor”, care reuneşte în cadrul unor manifestaţii regulate o mulţime eteroclită formată dintre opozanţi faţă de vaccinuri, militanţi complotişti şi simpatizanţi ai extremei drepte. Aproape o treime dintre aceşti manifestanţi ar dori să voteze pentru AfD în alegerile din 2021, arată un studiu comandat de cotidianul FAZ.

Pe de altă parte, cel mai mare oraş al landului, Leipzig, în plin proces de revigorare a cartierelor urbane mai deteriorate prin intermediul afluxului de rezidenţi mai bogaţi şi unde stânga politică are vânt în pupa, rata de incidenţă se apropie de media federală, fiind marţi de 140,1.

În landul Renania de Nord-Westfalia, oraşul Gelsenkirchen, unde AfD a înregistrat cel mai mare scor al său din acest cel mai populat land al Germaniei, incidenţa este de trei ori mai mare decât în metropola apropiată Münster.

Dimpotrivă, circumscripţiile care se bucură de cele mai mici rate de contaminare, situate majoritar în landul nordic Schleswig-Holstein, votează pentru extrema dreaptă într-o proporţie mai mică de 8%.

„Legătura dintre scena conspiraţionistă şi cea a extremei drepte este din nefericire logică, pentru că ele împărtăşesc numeroase teorii. Astfel, pentru ambele o mică elită controlează în mod secret evenimentele, în detrimentul germanilor”, spune cercetătorul Miro Dittrich, de la Fundaţia antirasistă non-guvernamentală Amadeu-Antonio.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din Germania

Evreii și homosexualii ar trebui să-și ascundă identitatea în „cartierele arabe” din Berlin, spune șefa poliției din Capitala germană

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Plan de pregătire a Germaniei în cazul unui război cu impact mai direct decât invazia din Ucraina

Cancelarul Olaf Scholz este presat să trimită rachetele Taurus în Ucraina. Cine ar trebui să ia, de fapt, această decizie

Partenerii noștri