Live

Atac cibernetic „grav” asupra Ministerului de Externe de la Viena

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Guliver/GettyImages

Sistemele informatice ale Ministerului de Externe din Austria au fost sâmbătă seara ţinta unui „atac cibernetic grav”, au anunțat autoritățile austriece, relatează Agerpres, care preia o știre a agenției France-Presse.

„Urmare a gravităţii şi naturii atacului, nu poate fi exclus un atac ţintit din partea unui actor statal”, se spune într-un comunicat, care precizează că în jurul orei locale 23:00, atacul era „în curs”.

„În trecut, unele ţări europene au fost ţinta unor atacuri similare”, reamintesc autoritățile de la Viena.

Atacul cibernetic a fost reperat „foarte rapid” și au fost luate imediat măsuri. De asemenea, a fost înfiinţat un „comitet de coordonare”, au anunțat ministerele de Interne și de Externe, fără a da alte detalii.

Fie că este vorba despre sustragerea de date personale, „ransomware” (formă de extorsiune digitală de fonduri) sau ingerinţe din partea unui stat străin, fenomenul atacurilor cibernetice a devenit masiv şi cu forme variabile în ultimii ani în lumea economică, politică sau împotriva persoanelor particulare.

Mai mult, în urma recentului atac american din Irak, în urma căruia a fost eliminat generalul iranian Qasem Soleimani, la Washington autoritățile se așteaptă ca Teheranul să răspundă printr-un atac cibernetic. Departamentul pentru Securitate Internă a avertizat industria și marile companii de comunicații în privința acestei posibilități, a relatat CNN.

La Viena se află sediile unor organizații internaționale, între care și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care a monitorizat activitățile nucleare ale Iranului.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință

Karl Nehammer anunță începerea negocierilor pentru coaliția de guvernare. Ce plan are cancelarul austriac

Partenerii noștri