Live

Acord pe noua lege a libertății presei în UE

Data actualizării: Data publicării:
Supravegherea, realizată prin utilizarea programelor spion în aparatele utilizate de jurnalişti, nu este posibilă decât dacă este autorizată de „o decizie judiciară” şi în cazurile de „infracţiuni grave”. Sursa foto: Facebook

Eurodeputaţii şi cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord vineri asupra unei legislaţii menite să protejeze pluralismul şi independenţa media, au anunţat Parlamentul European şi Consiliul UE. Nu există „referiri la securitatea naţională”, spune eurodeputata Ramona Strugariu relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Pentru prima dată la nivel european, avem o legislaţie care garantează libertatea media, independenţa media şi protecţia jurnaliştilor”, a declarat eurodeputata germană Sabine Verheyen (PPE), raportoare pentru textul legislativ, în cadrul unei conferinţe de presă de după încheierea negocierilor.

În timpul negocierilor, mai multe state membre, între care şi Franţa, au insistat să fie incluse posibilităţi de exceptare de la interdicţia de a-i intercepta pe jurnalişti, în numele „securităţii naţionale”, provocând îngrijorarea celor din breaslă şi a apărătorilor libertăţii presei.

Textul de compromis la care s-a ajuns vineri nu conţine „referiri la securitatea naţională”, a afirmat eurodeputata română Ramona Strugariu (Renew Europe), raportoare de aviz a Comisiei pentru libertăţi civile a PE.

Eurodeputatul român a scris pe facebook un mesaj pentru jurnaliști, cu precizări legate de acordul obținut vineri.

„Astăzi am scris istorie și am obținut un acord puternic între Parlamentul European și Consiliu pentru ca noua legislație europeană să acționeze ca un aliat de încredere pentru jurnaliștii europeni.
Aceștia vor avea, începând de astăzi, la dispoziție, instrumente solide pentru a-și putea desfășura activitatea cu profesionalism și obiectivitate în era digitală, fără presiuni și fără teama de a mai fi spionați fără consecințe legale majore”, a spus Ramona Strugariu.

Supravegherea, realizată prin utilizarea programelor spion în aparatele utilizate de jurnalişti, nu este posibilă decât dacă este autorizată de „o decizie judiciară” şi în cazurile de „infracţiuni grave”, a subliniat Sabine Verheyen.

„Nu este un cec în alb”, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă Vera Jourova.

„Noi nu reglementăm media, reglementăm spaţiul pentru media”, a precizat de asemenea comisarul ceh.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis a vorbit la Consiliul European despre interferența Rusiei în alegerile din România. Ce spune despre întâlnirea cu Zelenski

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc la ultimul Consiliu European din acest an. Care este principalul subiect de pe agendă

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Partenerii noștri