Live

UE denunță că alegerile din Belarus nu au fost "nici libere și nici echitabile" și amenință cu sancțiuni

Data publicării:
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko Foto: Getty Images

Uniunea Europeană a avertizat, marţi, că scrutinul prezidenţial nu a fost "nici liber, nici echitabil" și ar putea impune sancţiuni Administraţiei din Belarus, scrie Le Figaro.

"Scrutinul prezidenţial nu a fost nici liber, nici echitabil", au constatat reprezentanţii celor 27 de state membre UE în cursul unei reuniuni desfăşurate marţi după-amiază.

"Vom face o analiză profundă a relaţiilor UE cu Belarusul. Printre altele, ar putea fi adoptate măsuri împotriva persoanelor responsabile de violenţe, de arestări nejustificate şi de falsificarea rezultatelor scrutinului", avertizează Uniunea Europeană.

Confruntări între activişti ai opoziţiei şi agenţi ai forţelor de ordine au avut loc duminică şi luni în centrul capitalei Belarusului. Un protestatar a murit, iar alte sute de persoane, inclusiv agenţi de poliţie, au fost rănite.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. Comisia Electorală Centrală a anunţat că Aleksandr Lukaşenko a obţinut 80,23% din voturi în scrutinul prezidenţial desfăşurat duminică, iar principala sa adversară, Svetlana Tihanovskaia, 9,9%.

În urma rezultatului alegerilor, lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia a părăsit țara. Tihanovskaia spune că a luat această decizie pentru a își proteja copiii și a adăugat că „nicio viață nu merită pierdută pentru ceea ce se petrece în țară”. Într-un clip video emoționat adresat susținătorilor ei, în limba rusă, Tihanovskaia spune că și-a supraestimat propria forță.

Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, susţine că protestele sunt organizate cu sprijinul Rusiei, Poloniei şi Cehiei. După demonstraţia desfăşurată duminică seară, peste 3.000 de simpatizanţi ai opoziţiei au fost reţinuţi.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la securitatea Uniunii Europene

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Operațiunea „Green pass”. Autoritățile verifică în ce condiții sunt cazați și lucrează muncitorii străini din afara UE

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai. Aproape o treime dintre locuitorii Uniunii Europene, fără școală, se simt săraci

Partenerii noștri