Live

UE a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei

Data publicării:
(Photo by Matt Dunham - WPA Pool /Getty Images)

Uniunea Europeană a prelungit joi sancţiunile economice împotriva Rusiei cu încă şase luni pentru a protesta împotriva rolului Moscovei în conflictul din estul Ucrainei şi în Crimeea, după o decizie în acest sens a liderilor UE de săptămâna trecută, relatează dpa.

Sancţiunile au fost adoptate iniţial în iulie 2014, în replică la anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi la sprijinul său pentru separatiştii proruşi din estul Ucrainei.

UE a legat relaxarea sancţiunilor de progrese în implementarea acordului de pace de la Minsk, care prevede o încetare necondiţionată a focului şi ca ambele părţi să retragă armamentul greu de pe linia frontului în estul Ucrainei.

Săptămâna trecută, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron, ale căror ţări sunt mediatoare în conflict, i-au pus la curent pe omologii lor din statele UE despre stadiul implementării acordului de la Minsk.

Liderii UE au cerut "reluarea urgentă a eforturilor de negociere" precum şi aplicarea unor măsuri de dezvoltare a încrederii, a precizat blocul comunitar într-un comunicat dat publicităţii joi., citat de Agerpres. 

Sancţiunile, care vor rămâne în vigoare până în ianuarie 2020, vizează sectoarele ruse financiar, energetic şi de apărare, reducând accesul băncilor ruseşti la pieţele UE şi limitând unele exporturi ale UE.

UE a mai impus şi alte sancţiuni drept reacţie la conflictul din Ucraina, întocmind o listă cu 170 de persoane şi 44 de entităţi vizate de interdicţii de călătorie şi îngheţări ale activelor. De asemenea, sunt în vigoare sancţiuni care vizează Crimeea şi oraşul anexat Sevastopol.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum i-a schimbat viața un selfie cu Angela Merkel unui refugiat sirian în Germania. Ce spune despre AfD și căderea regimului Assad

Întreruperile de curent continuă în Transnistria. Rusia neagă că folosește gazul ca armă pentru a constrânge Moldova 

Cum a ajuns un fotbalist rus extrem de talentat, care a jucat împotriva lui Figo și Ronaldo, să moară în războiul din Ucraina

Ce pensie primește Angela Merkel după 16 ani în funcția de cancelar

Partenerii noștri