Live

Video Ucraina spune că nu este interesată să anexeze teritoriile ocupate în regiunea Kursk. Controlează deja 74 de localități

Data actualizării: Data publicării:
Indicator rutier la frontiera ruso-ucraineană care arată distanța până la Kursk. Ucrainenii continuă să desfășoare operațiuni ofensive în regiunea rusească Kursk și să avanseze în teritoriul Rusiei. Foto: Profimedia Images

Ucraina nu este interesată să anexeze teritorii în regiunea Kursk din Federația Rusă, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, potrivit Ukrainskaia Pravda. Sursa citată a declarat că, “spre deosebire de Federația Rusă, Ucraina nu are nevoie de ceva ce aparține altuia. Armata ucraineană este o forță militară europeană civilizată, care respectă pe deplin legile războiului și dreptul internațional umanitar. Obiectivele Armatei în regiunea rusă sunt doar de ordin militar”. El a adăugat însă un detaliu referitor la scopul operațiunilor.

Ucrainenii au 74 de așezări din regiunea Kursk sub control

ACTUALIZARE 20:00 Comandantul Armatei Ucrainene, Oleksandîr Sîrski, l-a informat pe președintele Volodimir Zelenski că astăzi au fost cuceriți 40 de km pătrați din teritoriile rusești din Kursk, iar 74 de așezări se află sub control ucrainean. Președintele Zelenski a publicat informația pe contul său de Telegram.

“Forțele armate continuă să desfășoare operațiuni pe teritoriul regiunii Kursk. Astăzi, trupele noastre au avansat în mai multe direcții separate, între unu și trei kilometri. Bătăliile au loc de-a lungul întregii linii a frontului. În ciuda intensității ridicate a ostilităților, situația este sub control”, a declarat Sîrski.

Anterior, rușii au susținut la nivel oficial că Armata ucraineană ar fi ocupat doar 28 de localități.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, într-o alocuțiune, că ”sute de soldați ruși s-au predat deja și toți vor avea parte de un tratament uman, de care nu au avut parte nici măcar în propria lor armată rusă”. 

Zelenski folosește deja sintagma ”fond de schimb” cu referire la acești militari.

Cu această ocazie, Zelenski le-a mulțumit soldaților ucraineni care ”alimentează fondul de schimb” ca urmare a avansării lor pe teritoriul rus.

Zelenski a reamintit că, potrivit unui raport al șefului forțelor armate ucrainene Oleksandr Sîrski, forțele ucrainene controlează 74 de așezări. "Din nou, le mulțumesc tuturor băieților noștri care alimentează fondul de schimb - acest lucru este foarte important pentru statul nostru", a spus el.

Rusia să fie de acord cu o pace justă

Potrivit acestuia, scopul operațiunilor în teritoriile de dincolo de frontiera ucraineană este de a proteja viețile ucrainenilor și teritoriul țării de atacurile Federației Ruse: “Cu cât Rusia va fi mai repede de acord cu restabilirea unei păci juste, în special pe baza formulei de pace, cu atât mai repede vor înceta raidurile forțelor de apărare ucrainene pe teritoriul ei”.

"Din păcate, Ucraina nu dispune de capacități suficiente pentru a efectua lovituri cu rază lungă de acțiune cu armele pe care le are pentru a se apăra împotriva acestei terori. Nu avem încă soluțiile asupra cărora insistăm. Prin urmare, este necesar să eliberăm aceste zone de frontieră de contingentele militare ruse care lovesc Ucraina cu ajutorul forțelor armate", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.

Potrivit acestuia, Armata ucraineană a îndeplinit “obiective adecvate” în Kursk și va continua să facă acest lucru pentru securitatea și apărarea Ucrainei. Oficialul a mai punctat că, pe parcursul verii, din regiunea Kursk au fost lansate peste 2.000 de atacuri asupra regiunii ucrainene Sumî din vecinătate, inclusiv cu rachete, foc de artilerie, drone, bombe ghidate și rachete. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă marți, 13 august, potrivit Interfax Ukraina.

De altfel, și președintele Volodimir Zelenski a transmis luni, conform Reuters, că Rusia trebuie forțată să încheie pacea, întrucât Vladimir Putin “dorește atât de tare numai să lupte”. Și Zelenski a subliniat că Armata ucraineană a capturat zone folosite de Rusia pentru a ataca teritoriul ucrainean.

Institutul american pentru Studierea Războiului (ISW) arată în analiza sa zilnică faptul că ucrainenii continuă să desfășoare operațiuni ofensive în regiunea rusească Kursk și să avanseze în teritoriul Rusiei, cu toate că bloggerii militari ruși, singurii ce oferă informații referitoare la mișcarea trupelor ucrainene pe teritoriul Rusiei, susțin că trupele rusești au stabilizat frontul.

O piedică în calea desfășurării de unități suplimentare în regiunea Donețk

În plus, purtătorul de cuvânt a subliniat că operațiunea din regiunea Kursk nu permite Rusiei să desfășoare unități suplimentare în regiunea Donețk și complică logistica inamicului.

"Forțele armate ale Ucrainei sunt o forță militară europeană civilizată care respectă pe deplin legile și obiceiurile războiului și dreptul internațional umanitar. Țintele forțelor armate ucrainene sunt doar militare. Scopul operațiunii este de a salva viețile poporului nostru și de a proteja teritoriul Ucrainei de atacurile rusești", a declarat purtătorul de cuvânt.

În plus, ministerul a declarat că există suspiciuni rezonabile că "incidentele" pot fi "create" de Federația Rusă, inclusiv deghizarea personalului militar rus în uniforme ucrainene pentru a fabrica încălcări ale dreptului internațional umanitar de către forțele ucrainene.

Analiștii occidentali consideră că ucrainenii controlează cel puțin 800 de kilometri pătrați dincolo de graniță, pe teritoriul Rusiei. Însă, comandantul armatei ucrainene a raportat o suprafață chiar mai mare, de o mie de kilometri pătrați.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucrainenii învață cum să detecteze și să dezamorseze mine și muniții neexplodate, într-o tabără a Gărzii Naționale din Cipru

Ciolacu cere demisia șefului Comisiei pentru controlul SRI: „De unde ştie că Simion e spion rus? A atras serviciul în campanie”

Trump va numi „în curând” un emisar ucrainean pentru pace, pentru a negocia sfârșitul războiului

Polonia și-a desfășurat cele mai moderne tancuri K2 Black Panther în apropierea graniței cu Rusia

Partenerii noștri