Live

Ucraina a interzis oficial toate importurile din Rusia

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Ucraina a interzis toate importurile din Rusia, care înainte de război era unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai săi, cu importuri de aproximativ 6 miliarde de dolari pe an. În plus, Kievul a cerut şi altor state să urmeze acest exemplu şi să impună sancţiuni economice mai dure regimului de la Moscova.

„Astăzi am anunţat în mod oficial încetarea completă a oricăror schimburi de bunuri cu statul agresor. De acum înainte, produsele din Federaţia Rusă nu vor mai putea fi importate pe teritoriul nostru”, a scris sâmbătă ministrul Economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko, pe Facebook, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, la 24 februarie, schimburile de bunuri şi servicii între cele două ţări au fost practic inexistente, dar decizia de sâmbătă face legală încetarea importurilor.

„Bugetul inamicului nu va mai primi aceste fonduri, ceea ce îi va reduce potenţialul de a finanţa războiul”, a adăugat Iulia Sviridenko, care deţine şi funcţia de vicepremier.

„Măsura adoptată de Ucraina poate servi drept exemplu partenerilor noştri occidentali şi să îi stimuleze să extindă sancţiunile impuse Rusiei, inclusiv prin implementarea unui embargou asupra livrărilor de energie din Rusia şi izolarea tuturor băncilor ruseşti”, a mai spus ministrul Economiei din Ucraina.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut în mod repetat Occidentului să boicoteze petrolul şi alte exporturi energetice ale Rusiei şi de asemenea să oprească exporturile occidentale spre Rusia, din cauza invadării Ucrainei.

Până acum, Occidentul a impus numeroase sancţiuni Rusiei care au izolat autorităţile de la Moscova până la un nivel nemaivăzut până acum pentru o mare economie iar sâmbătă premierul britanic Boris Johnson a spus că urmează să fie impuse noi sancţiuni.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Ucraina lucrează la noi sisteme de apărare aeriană, anunță Zelenski, după ce Rusia a testat o nouă rachetă

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Cu ce viteză a zburat racheta Oreşnik, lansată de Rusia asupra orașului Dnipro. Spionajul militar ucrainean oferă noi date

Partenerii noștri