Live

Cipru condamnă exercițiul turc de tragere în nordul insulei din Mediterana și spune că încalcă suveranitatea sa

Data actualizării: Data publicării:
Nave turcești în Marea Mediterană. Foto: Profimedia Images

ACTUALIZARE: Cipru a condamnat, sâmbătă, anunţul făcut de Turcia privind organizarea unui exerciţiu naval cu tir real în largul coastei de nord a insulei, afirmând că astfel de manevre ar fi "ilegale" şi ar "încălca" suveranitatea sa, pe fondul tensiunilor exacerbate în estul Mediteranei, relatează AFP, citat de Agerpres.

Într-o notificare de informare maritimă (Navtex), Centrul comun de coordonare al operaţiunilor de salvare - subordonat Ministerului Apărării cipriot - a răspuns că exerciţiul turc este "ilegal" şi "încalcă suveranitatea Republicii Cipru".

Cipru este divizat de la invadarea treimii din nordul insulei mediteraneene de către armata turcă în 1974 după o lovitură de stat ce urmărea ataşarea acesteia la Grecia. Republica Cipru, membră a Uniunii Europene, îşi exercită autoritatea doar în două treimi din sudul insulei, în timp ce autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord este recunoscută doar de Turcia.


știre inițială

Turcia a anunţat că va efectua un exerciţiu de tragere real în largul Ciprului, de sâmbătă până luni, în ciuda ameninţării cu sancţiuni din partea Uniunii Europene, emisă din cauza acţiunilor guvernului de la Ankara în Mediterana de Est, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-o notificare de informare maritimă (Navtex), publicată vineri, Turcia a anunţat că va efectua acest exerciţiu în largul Sadrazamkoy, în nordul Ciprului.

Anunţul a fost făcut după o declaraţie a şapte lideri de state din sudul UE care au făcut apel la Turcia să înceteze politica sa de "confruntare" în Mediterana de Est, şi au vorbit despre sancţiuni europene dacă Ankara va continua să conteste drepturile de exploatare a zăcămintelor de gaz ale Greciei şi Ciprului în zonă.

Chestiunea se va afla pe agenda Consiliului European de pe 24-25 septembrie.

În replică, Turcia a denunţat o declaraţie "părtinitoare", considerând că ea conţine elemente "deconectate de la realitate şi lipsite de bază juridică".

Turcia şi Grecia, ambele membre NATO, sunt angrenate într-o dispută privind zăcămintele de hidrocarburi din Mediterana de Est, într-o zonă despre care Atena susţine că se află sub suveranitatea sa.

Tensiunile au crescut după ce Turcia a trimis, pe 10 august, o navă de prospecţie seismică însoţită de nave de război în apele revendicate de Grecia, ceea ce a determinat Atena să lanseze manevre navale pentru a-şi apăra teritoriul maritim.

Nava de prospecţie urma să rămână în apele contestate până sâmbătă.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Partenerii noștri