Turcia anunță exerciţii militare în largul Ciprului, pe fondul disputei cu Grecia pe tema gazului din Mediterana

Data publicării:
nava de razboi turcia profimedia
Foto: Profimedia

Forţele armate turce vor desfăşura exerciţii militare în largul Ciprului, începând de duminică, a anunţat Ministerul Apărării de la Ankara. Relațiile dintre Turcia și Grecia continuă să foe tensionate pe tema gazelor din Mediterana de Est, în ciuda eforturilor internaţionale de mediere, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Exerciţiul Mediterranean Storm (Furtună în Mediterana) va avea loc de duminică până joi şi va fi desfăşurat împreună cu elemente din nordul Ciprului, administrat de Republica Turcă a Ciprului de Nord, entitate autoproclamată şi recunoscută doar de Turcia, a anunțat sâmbătă Ministerul Apărării de la Ankara.

Exerciţiul anual are ca scop "îmbunătăţirea instruirii reciproce, a cooperării şi interoperabilităţii" între Turcia continentală şi comandamentul forţei din nordul insulei divizate.

Elementele aeriene, navale şi terestre vor participa la exerciţiu cu simulări de căutare şi salvare de atac aerian şi de luptă, potrivit unui comunicat.

Tensiunea rămâne ridicată între Turcia şi Grecia, membri ai NATO şi vecini, ambii pretinzând dreptul de a fora în aceeaşi parte a Mediteranei de Est, despre care se crede că este bogată în resurse de hidrocarburi.

Ciprul este împărţit între sudul grec şi nordul turc nerecunoscut internaţional din 1974, când Turcia a invadat insula ca răspuns la o lovitură de stat.

Ambele ţări au efectuat exerciţii militare rivale în zona unde o navă de cercetare turcă, escortată de vase de război, efectuează operaţiuni de forare până la 12 septembrie.

NATO şi Uniunea Europeană au oferit mediere în dispută. Cu toate acestea, Ankara şi Atena nu au confirmat încă discuţii. 

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Limba extrem de asemănătoare cu româna. Se învață în doar o lună, iar jumătate din vocabular este identic cu...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
"O zi normală la birou", dar varianta cu corset decoltat și strâns pe trup. Lidia Buble, "secretara" pe care...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Cum a devenit JD Vance sabotorul alianței transatlantice. Rolul său în cearta dintre Zelenski și Trump
Newsweek
Casa de Pensii anunță că sistemul informatic nu funcționează. Care dosare nu pot fi soluționate?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Primele imagini cu Anne Hathaway și Josh Hartnett în „Verity”. Dakota Johnson, producător executiv. „WOW...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...