Tuneluri secrete, sute de sclavi și escrocherii financiare. Misterul primăriței dispărute care a provocat un scandal uriaș în Filipine
Alice Guo părea să fie primarul perfect: era prietenoasă, a câștigat susținerea localnicilor și a atras multe investiții pentru orașul filipinez Bamban. Acum, însă, Guo se află în centrul unui scandal uriaș care a captivat atenția întregii țări, fiind acuzată, printre altele, că deținea o rețea de escrocherii financiare, era implicată în traficul de persoane și era o spioană antrenată în China. Între timp, fosta primăriță a dispărut, iar poliția și armata din Filipine încearcă să o găsească.
Alice Guo era un primar ca nimeni altcineva, spun susținătorii ei. În ziua de Crăciun, ea împărțea cadouri cu șuncă și spaghete pentru localnici, iar când începea un nou an școlar, ea le oferea copiilor caiete și ghiozdane, scrie The Guardian.
Cu toate că nu provenea dintr-o familie cu experiență în politică, așa cum se întâmplă deseori cu politicienii din Filipine, Guo a ajuns prima femeie care a condus vreodată orașul Bamban din provincia Tarlac.
Pe rețelele sociale, Guo era haioasă și prietenoasă. În videoclipurile pe care le posta pe YouTube, ea și-a prezentat câinele ei alb cu blană pufoasă din rasa pomeranian, a dezvăluit care este brandul ei preferat de șampon și le-a spus entuziasmată privitorilor că roz este culoarea ei preferată – aceeași culoare pe care a folosit-o și în timpul campaniei electorale.
Sub conducerea ei, Bamban, un oraș liniștit și puțin cunoscut părea că a reușit dintr-o dată să atragă multe investiții. McDonald's și lanțul filipinez Jollibee și-au deschis pentru prima dată filiale în Bamban și un nou supermarket urma să fie construit.
„Orașul progresa”, a spus localnica Juliet Buquiran. „Ea este bună și drăguță cu copiii.” Pe un semn din apropiere de casa ei scrie „Primarul Alice, avem nevoie de tine aici în orașul Bamban”.
Și cu toate acestea, Guo este acum de negăsit. Ea se află în centrul unui scandal care i-a captivat pe filipinezi. A fost suspendată din funcție și este căutată de autorități, în timp ce întreaga țară se întreabă cine este cu adevărat Alice Guo.
Vile de lux, sticle de cognac scump și broaște țestoase
Totul a început în luna martie, când oficialii de la Comisia prezidențială împotriva crimei organizate (PAOCC) au percheziționat un centru de birouri vast aflat la 100 de metri de clădirea primăriei.
Înăuntru, oficialii au descoperit aproape 1.000 de muncitori, inclusiv victime ale traficului de persoane, și dovezi care arată că Guo era implicată în escrocherii financiare. În complexul de 8 hectare, autoritățile au găsit vile de lux, sticle de vin și cognac scump, broaște țestoase, mașini de lux și o piscină foarte mare.
Investigatorii au descoperit și o cameră de refugiu și trei tuneluri subterane folosite pentru a scăpa de autorități. Tunelurile duceau pe o parcelă de pământ goală deținută tot de Guo.
Guo deținea 50% din Baofu, complexul unde avea loc această operațiune infracțională, cu toate că ea susține că a vândut tot ce îi aparținea înainte să devină primăriță.
Cine este Alice Guo - o întrebare aflată pe buzele tuturor filipinezilor
Misterul nu se oprește aici, însă. Certificatul de naștere al lui Guo a fost înregistrat abia la vârsta de 17 ani. Mai mult, numele mamei sale este trecut ca fiind Amelia Leal, dar această persoană pare să nu existe. Tatăl ei apare ca fiind filipinez, însă Guo a spus că este chinez.
Când Guo a apărut în fața senatorilor, ea a părut incapabilă să răspundă la mai multe întrebări legate de copilăria ei, pe care ea spune că a petrecut-o într-o fermă din Bamban.
„Suntem nedumeriți – de unde a venit?” se întreba președintele Ferdinand Marcos Jr. în luna mai. Niciunul dintre politicienii din regiunea Tarlac nu o cunosc pe Guo.
Comisia electorală a descoperit apoi că amprentele ei se potrivesc cu cele ale unui cetățean chinez.
„Este acest primar, care s-a născut într-o fermă, a fost educată de o singură persoană de la grădiniță până la liceu și n-a mers la facultate, o spioană chineză? O mare spălătoare de bani? O facilitatoare a înșelătoriilor și traficului de persoane? Niciuna dintre opțiuni, una dintre ele sau toate?” a întrebat senatoarea Risa Hontiveros în timpul unei audieri.
Guo a respins acuzațiile și a spus că nu este o spioană, ci doar o filipineză care s-a născut ca un „copil din flori” al unui bărbat chinez și al asistentei soției lui, care era filipineză.
Guo nu a mai participat la audieri, iar avocatul ei a spus că femeia a fost traumatizată de întreaga experiență.
„Ea este singura care făcea lucruri bune pentru oraș”
Povestea a apărut într-un moment în care tensiunile dintre Beijing și Manila sunt la cote tot mai înalte. Filipinezii îi acuză pe chinezi că apelează la tactici agresive în Marea Chinei de Sud.
Ruben Balagtas, care trăiește în apropiere de ferma de porci unde Guo susține că a crescut, a spus că i-a fost greu să privească audierile. „Știu că era [o persoană] bună pentru că, în calitate de primar, ea a ajutat multă lume.”
Balagtas, care este și președintele local al Federației Asociației Vârstnicilor, a spus că o cunoaște pe primăriță de când avea 14 ani. „Ea este singura care făcea lucruri bune pentru oraș.”
Raidul asupra complexului Baofu a venit după ce ambasada malaysiană din Manila a oferit informații cruciale în luna martie. Angajații ambasadei au spus că un bărbat malaysian a rămas blocat în complex și este în pericol.
Complexul găzduia compania Zun Yuan Technology Inc., care oferea servicii de jocuri de noroc online pentru clienți din străinătate, în special din China, acolo unde jocurile de noroc sunt interzise. Astfel de operatori se mai numesc și pogo (Philippine Offshore Gaming Operators).
Răpit într-o țară străină și forțat să înșele oamenii pe internet
Bărbatul, cunoscut doar cu pseudonimul Dylan, a oferit un interviu pentru The Observer, chiar dintr-un astfel de centru, unde el și alții aflați în situația sa sunt ținuți cu forța.
Dylan a explicat că a călătorit în februarie în Bamban pentru a vizita un vechi coleg și pentru a petrece Anul Nou Chinezesc. Când a ajuns în complexul din Bamban, i s-a spus că a fost vândut pentru 300.000 de pesos și că va trebui să lucreze în domeniul escrocheriilor online pentru a-și recâștiga libertatea.
Misiunea lui era să înșele chinezoaice ale căror profiluri au fost postate online de părinții lor în căutare de gineri. Trebuia să ia legătura cu ei, să le câștige încrederea și să îi convingă să investească într-o escrocherie online.
Cei care nu obțineau rezultatele dorite erau pedepsiți prin violență fizică. Dylan le-a arătat celor de la ambasadă poze cu rănile suferite.
În campania sa electorală înainte de alegerile din 2022, Guo a zburat la unul dintre mitinguri cu un elicopter negru decorat cu o dungă roz, în timp ce mulțimea s-a bucurat de un joc de artificii și un spectacol cu DJ.
O industrie care generează venituri anuale de 65 de miliarde de euro
Cercetătorii din domeniu estimează că escrocheriile prin care victimele sunt păcălite să investească în afaceri false generează venituri de aproape 65 de miliarde de euro pe an la nivel global.
Cele mai multe astfel de scheme se desfășoară în Cambodgia, Myanmar și Laos.
Autoritățile din Filipine au dezvăluit recent că au identificat 200 de persoane, majoritatea cetățeni chinezi, care au obținut certificate de naștere false într-un singur oraș – un document ce le-ar permite să obțină pașaport filipinez, să voteze sau chiar să se implice în politică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PAOCC, Winston Casio, Guo nu a părăsit țara. „Primim indicii din când în când. Armata și poliția noastră sunt pe urmele ei, dar nu am găsit-o încă.”
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News