„Sunt aproape acasă. Ajung imediat.” Ultimul mesaj transmis de o fată de 16 ani înainte de accidentul în care ea și 3 tineri au murit
„Sunt aproape acasă. Ajung imediat”, acesta este mesajul transmis de Lucrezia Natale mamei sale cu câteva minute înainte de tragicul accident în care ea și alți trei tineri au murit. Tragedia a avut loc în Bitonto, o comună din provincia Bari, în Italia.
Adolescenta de 16 ani nu a mai ajuns acasă la mama ei, după ce mașina în care se deplasa s-a ciocnit violent de un alt autoturism, săptămâna trecută.
Tânăra se afla în mașină alături de prietenii ei Floriana Fallacara, 20 de ani, Tommaso Ricci, 23 de ani, și Alessandro Viesti, 24 de ani, scrie ilmattino.it. Niciunul dintre cei patru nu a supraviețuit.
Polițiștii investighează împrejurările în care s-a produs accidentul. Nu se știe încă dacă șoferul uneia dintre cele două mașini a pierdut controlul sau dacă impactul violent s-a produs din cauza unei depășiri riscante.
Tragicula ccident s-a petrecut la scurt timp după ora 22. Mașina în care se aflau cei patru prieteni s-a ciocnit frontal de un alt autoturism, pe drumul provincial 231 dintre Modugno și Bitonto, în provincia Bari. În urma impactului, cei patru tineri au murit pe loc, iar pasagerul și șoferul din cea de-a doua mașină implicată în accident au fost răniți și transportați la spital.
Lucrezia Natale este cea mai tânără dintre cele patru victime, avea doar 16 ani și era elevă.
Multe mesaje de condoleanțe ale celor care au cunoscut-o pe adolescentă, și nu numai, au umplut rețelele de socializare în ultimele zile. „Am crescut împreună cu Ezia încă din clasa a III-a, scrie o colegă de clasă a fetei. Și-a dorit să devină criminolog sau soldat. Îmi va fi foarte dor de ea”. „Avea atât de multe ambiții și o forță incomparabilă, aceeași care deseori le lipsește adulților. Zâmbea mereu, rar o vedeai plângând,” transmite o prietenă a fetei.
„Nu există moarte, există schimbare. Îmi vei lipsi mult, sora mea. Te voi purta în inima mea pentru totdeauna. Vei fi îngerul meu păzitor din ceruri,” este mesajul de adio al fratelui tinerei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News