Live

VIDEO. A apărut filmarea cu accidentul mortal în care a fost implicată o mașină autonomă Uber

Data actualizării: Data publicării:

Poliţia din Tempe, Arizona, a publicat pe Twitter un material video care combină filmarea din două unghiuri a accidentului mortal în care a fost implicat un autovehicul autonom Uber, scrie News.ro.

Materialul este compus dintr-o filmare care arată drumul şi una în care apare supraveghetorul uman, cel care are rolul de a interveni în cazul în care apare o situaţie de urgenţă.

Ambele filmări, care au împreună 22 de secunde, se opresc exact înainte de momentul impactului.

Accidentul s-a petrecut noaptea, iar pe prima filmare se poate vedea că victima a apărut brusc în faţa maşinii, traversând prin loc nepermis cu o bicicletă.

În cea de-a doua filmare, în care apare supraveghetorul Rafaela Vasquez, în vârstă de 44 de ani, se vede cum acesta priveşte mai mult în jos (probabil la telefonul mobil), fiind la rândul său surprins de apariţia femeii caretraversa strada.

Filmarea confirmă prima declaraţie a Poliţiei, în care se spunea că maşina autonomă nu a frânat pentru a preveni accidentul. De aici şi numeroasele întrebări legate de tehnologia folosită de maşinile autonome. Cea mai importantă dintre aceste întrebări este de ce, cu toţi senzorii şi camerele din dotare, autovehiculul nu a depistat pietonul angajat în traversare sau dacă a făcut-o de ce nu a frânat.

Accidentul în care a fost implicată maşina celor de la Uber este şi primul accident mortal produs de un autovehicul autonom.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer din Ilfov a fost ucis de un client, care i-a furat mașina și apoi a incendiat-o pentru a scăpa de dovezi

Doi clienți Uber implicați într-un accident grav au descoperit că nu pot da în judecată compania pentru că au comandat o pizza

Un fost jucător de la PSG şi-a pierdut toţi banii la pariuri şi acum e nevoit să lucreze ca şofer de Uber

Uber trebuie să le plătească taximetriștilor din Australia 164 de milioane de euro pentru că le-a provocat pierderi

Partenerii noștri