Live

Un român a făcut 1,8 milioane de dolari vânzând bunuri inexistente în numele unor americani

Data publicării:
Cinci hackeri au câștigat 288.500 de dolari de la Apple, după ce timp de trei luni au căutat vulnerabilități în sistemele companiei. Foto: Guliver/Gettyimages

Mai mulți români acuzați de infracțiuni cibernetice și-au recunoscut faptele în fața unei instanțe americane și își așteaptă acum pedeapsa. Făceau parte dintr-o rețea internațională ce înșela clienți din Statele Unite cu anunțuri false postate online. 

Totul era organizat în cele mai mici detalii, explică documentele depuse la instanță. Infractorii cibernetici furau identitatea unor cetățeni americani, apoi, în numele lor, vindeau bunuri inexistente.

Banii obținuți ilegal erau convertiți în monede virtuale, trimiși în conturi din străinătate și convertiți la loc în cash.

Un inclupat român a gestionat, numai el singur, transferuri de 1,8 milioane de dolari.

Din rețea fac parte, în total, 20 de persoane. 15 au pledat deja „vinovat”, doi vor fi judecați la toamnă, iar trei sunt dați în urmărire.

Printre cei menționați de documentele justiției americane că au pledat vinovat se numără Bogdan-Ștefan Popescu, 30 de ani, Liviu-Sorin Nedelcu, 34 de ani, Vlad-Călin Nistor, 33 de ani, Beniamin-Filip Ologeanu, 30 de ani, Adrian Mitan.

„Aceștia sunt artiști ai escrocheriilor care se ascund în spatele tehnologiei ce le permite să jefuiască victime nevinovate din SUA”, a declarat un oficial din poliția statului Kentucky.

Șase dintre cei puși sub acuzare au fost arestați în România și extrădați.

Editare web: Luana Păvălucă

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Hackerii au reușit să fure o sumă uriașă în criptomonede în 2024. La cât au ajuns fondurile sustrase

Meta a fost amendată în UE cu 251 de milioane de euro din cauza piratării a trei milioane de conturi Facebook în 2018

Magnații imperiului cripto care ar putea avea câștiguri uriașe în era Trump. „Suntem în pragul unei tranziții globale”

Partenerii noștri