Live

SUA | Un fost ofiţer de informaţii a fost arestat pentru spionaj în favoarea Chinei

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Un fost ofiţer al Agenţiei de Informaţii pentru Apărare a SUA a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute pentru spionaj în favoarea Chinei, informează Reuters.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) l-a reţinut sâmbătă pe Ron Rockwell Hansen, în vârstă de 58 de ani, care se îndrepta spre aeroportul internaţional din Seattle, pentru a lua un avion spre China.

Agenţia pentru care lucrase Hansen a declarat că acesta a fost acuzat de tentativă de transmitere de informaţii privind apărarea naţională şi de primirea a sute de mii de dolari, ca agent al guvernului de la Beijing.

Procurorii au dezvăluit că ofiţerul este vorbitor fluent de chineză (dialectul mandarin) şi rusă şi a lucrat pentru Agenţia de Informaţii pentru Apărare în 2000-2006, în timpul serviciului militar activ, iar ulterior a continuat în acelaşi domeniu ca angajat civil. Autorizaţia sa de acces la secrete de nivel înalt a fost valabilă în continuare, timp de mai mulţi ani. Informaţiile le-a transmis Chinei între 2013 şi 2017, când a participat la conferinţe în străinătate, iar plata a primit-o prin transfer bancar, sub formă de numerar şi pe carduri de credit.

Ancheta FBI împotriva lui Hansen a început în 2014, fără ştirea acestuia. Potrivit procuraturii, Hansen s-a întâlnit benevol de nouă ori cu agenţi federali, cărora le-a spus că serviciile chineze de informaţii au încercat să-l recruteze. Fostul ofiţer s-a oferit să coopereze ca sursă şi a oferit FBI unităţi flash cu materiale secrete pe care nu era autorizat să le deţină.

Împotriva lui Hansen au fost formulate 15 capete de acuzare şi încă nu se ştie dacă el îşi recunoaşte sau nu vinovăţia.

Reuters reaminteşte alte două cazuri recente în care agenţi americani au trădat în favoarea Chinei. Anul acesta, Jerry Chun Shing, fost ofiţer al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a fost inculpat pentru complot în vederea colectării sau transmiterii de informaţii. În statul Virginia a început deja procesul lui Kevin Mallory, un alt angajat al serviciilor secrete americane, legat de vânzarea unor secrete, tot către China.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri