Live

Ce spune proprietarul magazinului din care a fost arestat George Floyd

Data actualizării: Data publicării:
Foto: captură video

Proprietarul magazinului din Minneapolis care a chemat poliția după ce George Floyd a făcut cumpărături cu o bancnotă ce ar fi fost falsă a anunțat că nu va mai face acest lucru în cazul în care va fi în situații asemănătoare.

„Poliția ar trebui să protejeze și să servească comunitățile. În schimb, ce am văzut în atâtea cazuri este că poliția abuzează de puterile sale și încalcă încrederea oamenilor în ei. Ne dăm seama acum că situațiile escaladează la implicarea poliției și acest lucru produce mai mult rău decât bine, chiar și atunci când e vorba de situații mai puțin periculoase precum o bancnotă falsă”, a scris Mahmoud Abumayyaleh, proprietarul magazinului Cup Foods, într-o postare pe Facebook.

Bărbatul a mai spus că „doar a fost urmărită procedura” și a fost chemată poliția cu privire la suspiciunea că banii folosiți de George Floyd ar fi falși.

„Până când poliția nu va mai ucide oameni nevinovați, ne vom ocupa de astfel de incidente într-o manieră lipsită de violență și care nu presupun implicarea forțelor de ordine. Trebuie să luptăm împreună împotriva rasismului instituționalizat”, a mai spus acesta.

Bărbatul a mai spus că el nu se afla în magazin când a avut loc incidentul și că un angajat a chemat poliția „după ce a primit o bancnotă falsă de la George Floyd”.

Patru polițiști au intervenit la acest caz, iar în timpul arestării un trecător a surprins imaginile în care se vede cum unul dintre ofițer, Derek Chauvin, a stat cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd mai bine de opt minute, iar bărbatul este auzit cum spune că nu poate să respire. El avea să moară în custodia poliției, imediat după acest incident.

Cei patru polițiști au fost între timp concediați, iar cel care a stat cu genunchiul pe gâtul lui Floyd a fost arestat și acuz de omor. Ceilalți trei ofițeri nu au fost puși sub acuzare.

Mahmoud Abumayyaleh a mai spus că nepotul său se afla la magazin atunci când George Floyd a fost arestat și că „le striga polițiștilor să se oprească”, dar că „a fost împins de către unul dintre polițiști”.

Proprietarul magazinului a adăugat că ține legătura permanent cu familia lui George Floyd și că va dona bani pentru înmormântarea acestuia, care va avea loc pe 9 iunie, la Houston, oraşul în care a crescut Floyd. 

(Redactor: George Costiță)

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

20 de ani de închisoare, una din cele mai mari pedepse pentru atacul de la Capitoliu. „Este violenţa politică personificată”

Şase poliţişti elvețieni, achitaţi în apel într-un dosar asemănător cu cazul George Floyd din SUA

„Nu pot să respir”. Un afroamerican a murit după ce a fost trântit la pământ și imobilizat de polițiști. Momentul a fost filmat

Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd a fost înjunghiat în închisoare (NYT)

Partenerii noștri