Şase poliţişti elvețieni, achitaţi în apel într-un dosar asemănător cu cazul George Floyd din SUA

Data publicării:
banner in memoria barbatului ucis de politisti in elvetia
Foto: Profimedia

Şase poliţişti din Lausanne (vestul Elveţiei) au fost achitaţi în apel, luni, în procesul privind moartea unui bărbat nigerian, dosar comparat cu cazul George Floyd din Statele Unite, informează AFP.

Aproximativ 80 de manifestanţi, veniţi să sprijine familia victimei, au scandat „Poliţia ucide, justiţia achită”, „Poliţie rasistă, justiţie complice” şi „Ruşine să vă fie!”.

În prima instanţă, în iunie 2023, cei şase agenţi fuseseră deja achitaţi pentru acuzaţia de omucidere prin neglijenţă.

Moartea cetăţeanului nigerian Mike Ben Peter (39 de ani), survenită după o arestare în forţă, a fost comparată cu cea a lui George Floyd în 2020, în Minneapolis (SUA), notează AFP, citată de Agerpres.

Decesul acestuia din urmă, produs după ce un poliţist alb l-a presat cu genunchiul pe gât şi spate timp de peste 9 minute, a cauzat manifestaţii ample în Statele Unite pentru a denunţa violenţele poliţiei cărora le cad victime numeroşi afro-americani.

După trei zile ale unui proces în apel desfăşurat săptămâna trecută, cei trei magistraţi ai Curţii urmau să decidă dacă cei şase agenţi de poliţie din Lausanne sunt vinovaţi de omucidere prin neglijenţă, dar şi de abuz de autoritate, acuzaţie adăugată ulterior de avocatul familiei victimei.

Judecătorii au răspuns luni negativ pentru cele două capete de acuzare. Ei au relevat că este imposibil de afirmat cu certitudine că Mike Ben Peter a decedat din cauza intervenţiei poliţiştilor, în special după ce acesta a fost placat ventral de către agenţi.

Mike Ben Peter a murit la spital la câteva ore după arestarea sa, timp în care s-a aflat în stop cardiac. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ordinul lui Trump care a provocat furia Rusiei. Kremlinul reacționează dur
Digi FM
Actorul Marius Manole, luat cu Salvarea de pe scenă din cauza epuizării: „Făceam niște abuzuri”
Pro FM
Justin Bieber stârnește îngrijorări în rândul fanilor. Cu ce probleme s-ar confrunta. Tensiunile dintre el și...
Film Now
Lily Collins, mesaj emoționant de ziua tatălui ei, Phil Collins. Artistul s-a retras din muzică, forțat de...
Adevarul
Supermarketuri boicotate de clienți, din cauza prețurilor: „Să luăm o pauză de la cumpărături!”. Cu cât au...
Newsweek
Pensionat în februarie cu 17.500 lei pensie, deși guvernul nu are bani de indexare. Ce a muncit?
Digi FM
"De câte ori ați zburat cu șeful Marcel Ciolacu în avioane private?". Răspunsul Laurei Vicol
Digi World
O ciupitură de țânțar i-a adus moartea unui băiețel de 9 ani. Puștiul era în vacanță cu familia în Filipine...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
Cine e femeia cu care George Clooney s-a iubit înainte de a se însura. E mai tânără cu 18 ani, fostă vedetă...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, dans romantic la Turnul Eiffel. Zvonurile despre logodnă se intensifică