Live

Președinta republicanilor spune că vor accepta rezultatul alegerilor din SUA. Mai mulți candidați ar fi pregătiți să le conteste

Data publicării:
Ronna Romney McDaniel, președintele Partidului Republican din SUA. Foto: Profimedia Images

Candidaţii republicani la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA care vor avea loc pe 8 noiembrie vor accepta rezultatele scrutinului, indiferent dacă vor câştiga sau vor pierde, a asigurat duminică preşedinta Comitetului Naţional Republican, transmite AFP.

În timp ce un val de proteste ale republicanilor conduşi de fostul preşedinte Donald Trump ameninţă cu perturbarea rezultatelor votului de marţi, Ronna Romney McDaniel s-a declarat, de asemenea, încrezătoare în „elanul bun” al conservatorilor pentru a schimba balanţa în Congres în favoarea dreptei.

De doi ani, democraţii preşedintelui Joe Biden au în Camera Reprezentanţilor o majoritate limitată şi în Senat un singur vot care asigură majoritatea, cel al vicepreşedintei Kamala Harris.

Candidaţii republicani pentru ambele camere ale Congresului şi cei care candidează la alegerile locale, în special pentru posturile de guvernatori, „vor să fie siguri că această cursă este corectă şi transparentă astfel încât procesul să poată fi lăsat să se desfăşoare şi atunci vom accepta rezultatele”, a asigurat Ronna McDaniel la CNN.

Repetând că, învingători sau învinşi, candidaţii republicani vor respecta vocea urnelor marţi seară, lidera republicană a contrazis astfel o serie de declaraţii ale unor lideri apropiaţi de Donald Trump, politicianul republican care nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020.

De exemplu, candidata Kari Lake la postul de guvernator al statului Arizona a refuzat să spună dacă va respecta rezultatul în cazul în care ar pierde în faţa adversarului său democrat din acest stat divizat din sudul SUA.

O situaţie similară se înregistrează şi în Wisconsin, unde actualul senator republican Ron Johnson nu a spus dacă va recunoaşte o eventuală înfrângere în faţa democratului Mandela Barnes.

Potrivit taberei democrate şi analiştilor, ar exista aproximativ 300 de candidaţi republicani pregătiţi să conteste marţi seara rezultatele alegerilor naţionale şi locale.

Întrebată despre persoanele care monitorizează anumite secţii de votare în avans, Ronna Romney McDaniel a asigurat că „nimeni nu trebuie să intimideze alegătorii” apărând în acelaşi timp dreptul de observare a procesului electoral.

Sondajele estimează o victorie clară în Camera Reprezentanţilor pentru republicani, care ar putea, de asemenea, să recâştige controlul în Senat.

Sâmbătă, în Pennsylvania, la mitingurile de campanie ale democraţilor, Joe Biden şi predecesorul său, Barack Obama, şi-au îndemnat alegătorii să se mobilizeze pentru a apăra democraţia.

Fostul preşedinte Donald Trump, care visează la o revanşă la alegerile prezidenţiale din 2024, şi-a îndemnat susţinătorii să meargă să voteze la alegerile legislative pentru a determina „un val republican uriaş” şi pentru a „salva visul american”, conform Agerpres.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump a mers la un meci de MMA din New York, alături de Elon Musk și alți lideri din partidul republican. Cum a reacționat publicul

Elon Musk vrea angajați cu „IQ foarte ridicat”, dar care să nu fie plătiți

Ce înseamnă Trump 2.0 pentru politica externă – analiză Foreign Policy

„Noul Moise”. De ce cred creștinii din SUA că Donald Trump este „uns de Dumnezeu”

Partenerii noștri