Live

Oficialii administrației Biden sunt frustrați: Rusia nu pare nerăbdătoare să-l aducă acasă pe traficanul de arme Viktor Bout

Data publicării:
SUA au propus Rusiei să-l predea pe traficantul Viktor Bout (stânga) contra baschetbalistei Brittney Griner (centru) și a lui Paul Whelan, fost pușcaș marin Foto: Profimedia Images

Oficialii administrației Biden sunt frustrați că Moscova nu a răspuns încă într-un mod semnificativ la propunerea lor de a-l elibera pe traficantul de arme rus Viktor Bout, condamnat la 25 de ani închisoare în SUA, în schimbul cetățenilor americani Brittney Griner și Paul Whelan deținuți în Rusia, relatează CNN.

La rândul său, Rusia a declarat joi că nu a ajuns încă la un acord cu Statele Unite în ceea ce privește un eventual schimb de prizonieri, scrie Reuters. „Până în prezent nu există niciun acord în acest domeniu”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Când discuți astfel de subiecte, nu conduci atacuri informaționale”, a punctat Peskov. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus că discuții pe tema unui schimb de prizonieri au loc de ceva timp, dar fără rezultat. 

Brittney Griner este o vedetă a baschetului feminin american reținută pe aeroportul din Moscova cu câteva zile înainte de invazia rusă în Ucraina pe motiv că ar fi avut droguri în bagaje.  Paul Whelan este un fost pușcaș marin reținut în Rusia la sfârșitul anului 2018 pe motiv că ar fi spion, iar Viktor Bout, al treilea actor al acestui schimb de prizonieri propus de Washington este considerat unul dintre cei mai prolifici traficanți de arme din lume. Ajuns și personaj film („Lord of the War”, 2005), rolul său fiind interpretat de Nicholas Cage, Viktor Bout a fost arestat în 2008, în Thailanda, la cererea SUA, în urma unei ample operațiuni internaționale ale cărei fire au dus inclusiv în România.

De ce SUA au dezvăluit că negociază un schimb de prizonieri

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite au făcut o „ofertă substanțială” Rusiei pentru eliberarea cetățenilor americani deținuți în Rusia și ar fi gata să se întâlnească cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov pentru a încheia un acord. Surse citate sub acoperirea anonimatului au declarat că Washingtonul este dispus să îl preda la schimb pe traficantul de arme Viktor Bout, cunoscut și sub porecla de „Negustorul morții”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a declarat însă surprins de declarațiile publice ale lui Blinken, în condițiile în care Rusia a avertizat în repetate rânduri Washingtonul că astfel de discuții se poartă cel mai bine în privat.

Familiile americanilor deținuți de Moscova au crescut însă presiunea asupra președintelui american Joe Biden pentru a obține eliberarea lor, ceea ce poate explica nerăbdarea Washingtonului de a face declarații publice despre negocieri, menționează Reuters.

Frustrarea față de lipsa unui răspuns substanțial din partea Rusiei a fost un factor care a stat la baza deciziei administrației Biden de a face public faptul că SUA au pus pe masă o asemenea înțelegere, relatează CNN.

Discuții dificile cu un „actor rău”

Negocierile pentru a încerca să elibereze americanii reținuți sunt adesea dificile, recunosc oficialii administrației. „Toate discuțiile pentru a-i aduce acasă pe americanii ținuți ostatici sau reținuți pe nedrept se duc cu un actor rău de partea cealaltă. Începem toate aceste discuții cu cineva care a capturat o ființă umană tratând-o ca pe o monedă de schimb”, a subliniat un oficial american de rang înalt citat de CNN. „Așa că, într-un fel, nu este surprinzător, chiar dacă este descurajant, când aceiași actori nu răspund neapărat direct la ofertele noastre și nu se angajează constructiv în negocieri”, au adăugat sursele CNN.

În ciuda opoziției Departamentului de Justiție, care se împotrivește în general schimburilor de prizonieri, planul de a-l preda pe Viktor Bout contra  lui Paul Whelan și Brittney Griner a primit acceptul președintelui Joe Biden, după ce a fost luat în discuție încă de la începutul acestui an. În rândul oficialilor cu rang înalt ai administrației Biden, ideea schimburilor de prizonieri a căpătat atunci un nou impuls, după eliberarea cu succes a lui Trevor Reed, și el un fost pușcaș marin care a fost ținut captiv în Rusia mai bine de doi ani. Reed a fost schimbat cu Konstantin Iaroșenko, un pilot rus care executa la acea vreme o pedeapsă cu 20 de ani de închisoare pentru implicare în contrabandă cu cocaină.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban spune, după ce a vorbit la telefon cu Vladimir Putin, că Ucraina a respins o încetare a focului de Crăciun

„Au crezut că l-au prins pe James Bond”. Povestea pușcașului marin Paul Whelan, care a petrecut 2.043 de zile în închisorile rusești

Imagini emoționante cu momentul în care deținuții eliberați de Putin au aterizat în SUA. Au fost așteptați de Biden și Kamala Harris

Cine sunt cei eliberați în cel mai mare schimb de prizonieri Rusia-Occident de la Războiul Rece încoace. SUA au publicat lista completă

Partenerii noștri