Live

Oamenii de știință îi scriu lui Donald Trump să nu reia testele nucleare: Ar încuraja și alte țări să facă același lucru

Data publicării:
Ciupercă nucleară. Foto: Guliver/GettyImages

Aproximativ 70 de oameni de ştiinţă americani, inclusiv laureți Nobel, îi cer preşedintelui Donald Trump să nu reia testele nucleare, avertizând că aceasta ar fi „o accelerare a cursei înarmărilor şi o ameninţare pentru mediul înconjurător”. Administraţia Trump intenţionează să recurgă la un test nuclear pentru prima oară după 1992, scrie presa americană.

Cercetători de la cele mai mari universităţi americane, printre care şi şase laureaţi ai Premiului Nobel, au semnat o scrisoare deschisă, publicată de revista Science, la 75 de ani după primul test nuclear american, potrivit Agerpres.

"Cerem guvernului american să renunţe la proiectul de a efectua teste nucleare", au scris ei, înainte de a invita Senatul american să adopte un proiect de lege al senatorului democrat Ed Markey, care prevede interzicerea oricărei finanţări a vreunui test nuclear şi să ratifice "imediat" CTBT.

Reluarea testelor "ar da undă verde şi altor ţări ca India, Coreea de Nord şi Pakistan pentru a-şi relua testele", mai subliniază semnatarii. "Dacă testele sunt subterane, materiale radioactive ar putea să se răspândească în mediul înconjurător local, inclusiv în resursele de apă".

Washington Post informase la sfârşitul lunii mai despre o discuţie desfăşurată cu câteva zile înainte în cadrul executivului despre posibilitatea reluării testelor nucleare în chip de avertisment pentru Rusia şi China.

Reuniunea s-a încheiat fără o decizie, iar sursele ziarului erau divizate cu privire la continuarea discuţiilor, preciza cotidianul, citând un înalt responsabil guvernamental şi alţi doi foşti responsabili.

Casa Albă nu a confirmat vreodată că ar intenţiona să reia testele nucleare. Într-un comunicat publicat joi pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la efectuarea testului "Trinity", la 16 iulie 1945, în New Mexico, executivul subliniază că Washingtonul "respectă moratoriul" asupra testelor nucleare din 1992.

Casa Albă afirmă totuşi că "Rusia a efectuat experienţe cu arme nucleare" care au emis particule radioactive şi afirmă că are "temeri că şi China a făcut la fel".

"În timpul Războiului rece, SUA au efectuat 1.030 teste nucleare, mai mult decât toate celelalte puteri nucleare reunite" până atunci, scriu semnatarii scrisorii, amintind că Washingtonul păstrează din 1992 un moratoriu asupra testelor nucleare, a semnat în 1996 Tratatul pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBT), dar nu l-a ratificat niciodată.

 

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump a sugerat că vrea să cumpere Groenlanda. ”Proprietatea şi controlul insulei de către SUA, o necesitate absolută”

Trump răspunde acuzațiilor că este subminat de Musk: „Sunt în siguranță, nu poate fi președinte”

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Partenerii noștri