Live

O parte a republicanilor a blocat pentru a șasea oară alegerea liderului Kevin McCarthy ca șef al Camerei Reprezentaților SUA

Data publicării:
Republicanul de California Kevin McCarthy. Foto: Profimedia Images

Liderul republican Kevin McCarthy nu a reușit nici a șasea oară să-și asigure funcția de președinte al Camerei Reprezentanților, într-un moment în care partidul său preia controlul acestei camere din Congresul american, potrivit CNN.

20 de republicani au votat din nou pentru reprezentantul din Florida Byron Donalds.

Victoria Spartz din Indiana s-a abținut din nou, astfel încât pragul necesar de voturi a fost de 217.

Liderul democrat Hakeem Jeffries a avut sprijinul unanim al grupului său de legiuitori.

Aripa cea mai conservatoare a Partidului Republican din SUA a blocat miercuri din nou alegerea republicanului Kevin McCarthy ca preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, iar aceasta nu-şi poate începe activitatea atât timp cât nu este ales un preşedinte, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Deşi fostul preşedinte Donald Trump îşi îndemnase mai devreme proprii susţinători din rândul congresmenilor republicani să-l voteze totuşi pe McCarthy pentru a fi depăşit impasul, acesta din urmă nu a obţinut nici la a patra rundă de vot - după cele trei desfăşurate marţi - majoritatea de 218 voturi.

După alegerile de la jumătatea mandatului republicanii au obţinut o majoritate fragilă în Camera Reprezentanţilor, dar circa 20 de congresmeni fideli ai lui Trump au refuzat să-l voteze pe McCarthy, reproşându-i că nu este suficient de conservator şi că prin abordarea sa politică centristă s-ar apropia de democraţii progresişti ai preşedintelui Joe Biden.

Atât timp cât preşedintele Camerei nu este ales, activitatea acesteia este blocată şi congresmenii nu pot depune jurământul, situaţie fără precedent în ultimul secol. Rundele de vot vor continua până la alegerea unui preşedinte.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA. Acuzațiile împotriva sa

Trump va avea triada de putere în SUA pentru a-și implementa planurile, dar nu va fi atât de ușor. Cum ar putea fi blocat

Un fost consilier al lui Harris îl îndeamnă pe Biden să demisioneze, pentru a-i permite Kamalei să devină prima femeie președinte a SUA

O statuie de 13 metri cu Donald Trump dezbrăcat, pe marginea unei autostrăzi, a înfuriat Partidul Republican

Partenerii noștri