Un fost consilier al lui Harris îl îndeamnă pe Biden să demisioneze, pentru a-i permite Kamalei să devină prima femeie președinte a SUA

Data actualizării: Data publicării:
Kamala Harris
Foto: Shutterstock

Jamal Simmons, fost director de comunicare în campania lui Harris, prezent în studioul emisiunii Sunday Morning, de la CNN,  l-a îndemnat pe Joe Biden să demisioneze și să-i permită Kamalei să devină prima femeie președinte din istoria Statelor Unite, scrie DailyBeast.

Simmons le-a explicat colegilor de emisiune că, din punctul său de vedere, aceasta e singurul mod în care atenția publică ar putea fi deturnată de la nefericita situație în care Harris a fost nevoită să-și recunoască înfrângerea în fața lui Trump.

„Această mutare va fi cu siguranță în topul celor mai urmărite evenimente de către mass-media, într-un moment în care democrații trebuie să învețe să facă și lucruri din cele pe care publicul și-ar dori să le vadă, la un moment dat, – acesta este momentul pentru noi să schimbăm întreaga perspectivă a modului în care activăm noi, democrații”, a spus Simmons.

Destul de reticenți, ceilalți analiști politici prezenți în emisiune l-au privit cu oarecare nedumerire pe Simmons, iar Scott Jennings chiar și-a permis să glumească, considerând că fostul consilier al lui Harris are destul talent pentru a deveni unul dintre scenariștii popularului serial „House of Cards”

Deloc descurajat de reacția celorlalți, Simmons și-a susținut în continuare ideea afirmând că demisia lui Biden ar distruge efectiv sloganul taberei lui  Trump  „47” (al 47-lea presedinte al SUA - N.R.). De asemenea, el consideră că prin această mișcare politică s-ar putea bifa încă două obiective: mai puțină presiune pe viitoarea candidată la președinția SUA, Kamala fiind un precedent de succes, și i-ar permite lui Biden să își îndeplinească până la capăt rolul pe care și l-a asumat, acela de președinte de „tranziție”.

„Este o mutarea ce se află la îndemâna lui Joe Biden și, dacă ar fi face-o, și-ar îndeplini din nou o promisiune, ultima sa promisiune”, a subliniat Simmons.

„Am trecut de la o glumă apărută pe internet, la un talk-show politic, de duminică dimineață, felicitări!”, a comentat Dana Bash, realizatoarea emisiunii, și ea amuzată de idee. 

Simmons n-a renunțat să-și promoveze ideea, reafirmând-o într-o suită de postări făcute pe platforma  X.

„Noi, democrații avem politici mai bune (decât republicanii - N.R.), dar trebuie să realizăm că vechile reguli nu se mai aplică. Nu jucăm tenis de masă, suntem angajați într-o luptă de arte marțiale mixte, iar americanii răspund emoțional la dramă și entuziasm. Ar trebui să folosim aceste datea pentru a ne argumenta aspirațiile pentru o variantă mai bună”, a scris Jamal Simmons pe X.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri