Moment istoric: Liderul republican Kevin McCarthy nu a câștigat șefia Camerei Reprezentanților după două runde de vot

Data actualizării: Data publicării:
Kevin McCarthy
Liderul republican de California Kevin McCarthy așteaptă rezultatele celui de-al treilea vot pentru șefia Camerei Reprezentanților a SUA. Foto: Profimedia Images

Republicanii preiau marţi controlul Camerei Reprezentanţilor a SUA, decişi să-i ceară socoteală preşedintelui democrat Joe Biden, dar ei trebuie mai întâi să depăşească disensiunile lor interne asupra alegerii liderului acestei camere a Congresului, relatează AFP.

ACTUALIZARE 22:50 Nimeni nu a primit suficiente voturi pentru a deveni președintele Camerei Reprezentanților într-un al doilea vot istoric de marți în Congresul SUA, conform CNN.

Liderul republican Kevin McCarthy a eșuat a doua oară în a obține voturile necesare pentru funcția de președinte. Au fost 212 voturi pentru reprezentantul democrat Hakeem Jeffries, 203 pentru McCarthy și 19 pentru republicanul Jim Jordan.

Toți cei 19 care au votat împotriva lui McCarthy în prima rundă au votat pentru Jordan în a doua. Șase legiuitori republicani au votat pentru Jordan în prima rundă.

Astfel, se va trece la a treia rundă de vot pentru șefia Camerei Reprezentanților.

ACTUALIZARE 21:45 Potrivit CNN, liderul republican Kevin McCarthy e pe cale să piardă și un al doilea vot privind numirea unui șef la conducerea Camerei Reprezentanților, după ce în prima încercare de marți a eșuat în a câștiga destule voturi de la colegii săi.

Un al doilea vot pentru numirea șefului Camerei Reprezentanților a SUA este în curs de desfășurare, după ce republicanul Kevin McCarthy nu a obținut suficiente voturi la prima încercare – ceva ce nu s-a mai întâmplat din 1923.

McCarthy a pierdut mai multe voturi decât își permite în a doua rundă de vot pentru alegerea președintelui Camerei din Congres.

Un alt republicam influent, Matt Gaetz, l-a nominalizat pe Jim Jordan pentru funcția de președinte. Jordan, în încercarea de a arăta unitate, l-a nominalizat anterior pe McCarthy înaintea celei de-a doua runde de vot.

---știre inițială---

În urma alegerilor de la jumătatea mandatului, Joe Biden va trebui să se înţeleagă cu un Congres divizat, în care democraţii săi au păstrat controlul Senatului, dar l-au pierdut pe cel al Camerei Reprezentanţilor.

Republicanii au promis că vor profita de această poziţie politică pentru a deschide o serie de anchete împotriva administraţiei Biden, evocând de pildă afacerile fiului acestuia, Hunter Biden, retragerea din Afganistan sau modul în care a fost gestionată pandemia.

Dar înainte de a lansa asemenea ostilităţi, republicanii trebuie să cadă de acord asupra persoanei care va conduce Camera Reprezentanţilor, ceea ce nu este uşor, date fiind diviziunile profunde din interiorul propriei lor formaţiuni, conform Agerpres.

Kevin McCarthy, care din 2014 este liderul grupului republican din Cameră, este marele favorit pentru a-i lua locul democratei Nancy Pelosi în votul ce va avea loc chiar marţi.

Însă acest congresman din California pare fragilizat de contraperformanţa republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului, iar un număr de congresmeni fideli fostului preşedinte Donald Trump îl acuză pe McCarthy că nu este suficient de conservator şi ei ar putea astfel să se împotrivească alegerii acestuia.

Potrivit CNN, acesta este pe cale să piardă prima rundă de vot pentru conducerea Camerei Reprezentanților. Destui republicani par să fi renunțat la a participa la vot, pentru a forța o a doua rundă. Aceasta însă nu îl descalifică pe McCarthy, care ar putea câștiga la următoarele voturi.

Cinci congresmeni republicani au spus de altfel public că nu-l vor vota. „Kevin nu crede în nimic, nu are nicio ideologie”, a remarcat Matt Gaetz, membru al Camerei ce reprezintă statul Florida. Iar fără sprijinul acestora, alegerea lui Kevin McCarthy în primul tur pare compromisă, întrucât republicanii au 222 de mandate în Cameră şi au nevoie de cel puţin 218 voturi „pentru”.

În acest scenariu, reprezentanţii Camerei vor continua să voteze până când îşi vor alege un preşedinte. Totuşi, Kevin McCarthy pare că ar fi oferit garanţii acestei aripi conservatoare pentru a nu se repeta istoria din 2015, când a pierdut conducerea Camerei tot după o frondă a aripii de dreapta a partidului. Pe de altă parte, el nu poate nici să meargă prea departe cu astfel de garanţii, pentru că atunci riscă să provoace nemulţumiri în rândul aripii republicane moderate.

Dar cu toate că marja de manevră a lui Kevin McCarthy pare să fie redusă, el nu are deocamdată un concurent credibil, singura alternativă vehiculată, însă cu şanse reduse, fiind Steve Scalise.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a apărut la mormântul lui Prigoană, imediat după înmormântarea omului de afaceri. Detaliul care s-a...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge...
Film Now
Cum a reacționat fostul soț al lui Megan Fox, după ce actrița a anunțat că e însărcinată: “A aflat înainte de...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Pensionarii cu această pensie NU plătesc facturi la căldură timp de 6 luni. Care sunt condițiile?
Digi FM
Laura Cosoi, detalii neștiute despre viața de familie și cele 4 fetițe: "Aida a apărut într-o perioadă cruntă...
expozitie timisoara istoria postei
Istoria poștei, de la scrisori trimise cu diligența la e-mail. Cum arată „ștampila pentru un secol”. „Scoți...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Trailerul pentru cel mai așteptat film din 2025, 14 milioane de vizualizări în 19 ore. Buget fenomenal...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului