NASA este pregătită pentru lansarea istorică a misiunii Artemis I. Test crucial al rachetei înainte de ducerea astronauților pe Lună
La o jumătate de secol după sfârșitul erei Apollo, NASA lucrează pentru a duce din nou astronauți pe Lună, dar această realizare rămâne la cel puțin trei ani distanță, cu o mare parte din hardware-ul necesar, încă în stadiul de proiectare, relatează Reuters.
NASA își propune să facă un salt uriaș cu privire la călătoriile pe lună. Lansarea megarachetei de nouă generație, a Sistemului de Lansare Spațială (SLS) și a capsulei echipajului Orion, este programată pentru lunea viitoare în Florida.
Nava spațială combinată SLS-Orion urmează să decoleze de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, trimițând capsula fără echipaj în jurul Lunii, și aducând-o pe Pământ după un zbor de testare de șase săptămâni, misiune care poartă numele Artemis I.
„Vom lansa”, a spus administratorul asociat al NASA, Bob Cabana, fost pilot și comandant al unei navete spațiale, într-un briefing de știri luni seara, după evaluarea pregătirii pentru zbor a misiunii.
Călătoria este menită să supună vehiculul SLS - considerat cea mai complexă și mai puternică rachetă din lume - unui test riguros care să verifice sistemele sale în timpul unui zbor efectiv, înainte de a fi considerat gata să transporte astronauți.
SLS reprezintă cel mai mare sistem de lansare verticală construit de NASA, de la rachetele Saturn V, care au fost folosite în programul lunar Apollo, din anii 1960 și 1970.
După mai mult de un deceniu de dezvoltare, cu ani de întârzieri și cu costuri depășite, nava spațială SLS-Orion a costat până acum NASA cel puțin 37 de miliarde de dolari, incluzând proiectare, construcție, testare și instalații terestre. Administratorul NASA, Bill Nelson, a numit programul Artemis un „motor economic”, menționând că numai în 2019, de exemplu, a generat 14 miliarde de dolari în comerț și a susținut 70.000 de locuri de muncă americane.
Congresul a mărit constant bugetul NASA pentru a include fonduri dedicate programului Artemis. Printre cei mai mari beneficiari financiari se numără principalii contractori SLS și Orion - Boeing Co și respectiv Lockheed Martin Corp.
Programul Artemis al NASA, numit după zeița care a fost sora geamănă a lui Apollo în mitologia greacă antică, își propune să ducă astronauți pe Lună începând din 2025 și să înființeze o colonie lunară pe termen lung, ca o piatră de temelie pentru viitoare călătorii, și mai ambițioase, către Marte.
Doisprezece astronauți au pășit pe Lună în timpul a șase misiuni Apollo din 1969 până în 1972, singurele zboruri spațiale care au plasat oameni pe suprafața Lunii. Toate regiunile explorate sau aflat în apropierea ecuatorului lunar.
NASA a anunțat vinerea trecută 13 potențiale zone de aterizare în jurul polului sud lunar, unde intenționează să-și trimită noua generație de exploratori, inclusiv prima femeie și prima persoană de culoare care vor pune piciorul pe Lună.
O lansare-test de succes a SLS-Orion, o navă spațială înaltă de 98 de metri, este un prim pas crucial.
Orion va transporta un echipaj simulat, format din trei manechine - un bărbat și două femei, echipate cu senzori pentru a măsura nivelurile de radiații pe care le-ar întâlni un echipaj din viața reală.
Dacă va avea succes, Artemis I ar deschide calea către o primă misiune SLS-Orion cu echipaj, un zbor dus-întors în jurul Lunii, botezat Artemis II, urmat apoi de misiunea Artemis III care va duce oameni pe suprafața lunară.
Artemis III va fi mult mai complexă, integrând SLS-Orion cu nave spațiale care vor fi construite și pilotate de compania SpaceX a antreprenorului Elon Musk. Acestea includ vehiculul de lansare și aterizare pe Lună a navei spațiale SpaceX, încă în curs de dezvoltare, și componente care urmează să fie construite, inclusiv un depozit de combustibil orbital și cisterne spațiale. Până și noile costume de mers pe lună rămân de proiectat.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News