Live

Joe Biden a încurcat cifrele şi a spus că peste 6.000 de militari americani au murit de coronavirus. Care este numărul real

Data publicării:
FOTO: Sean Rayford/Getty Images

Joe Biden, candidatul democrat la preşedinţia SUA, a încurcat cifrele în timpul unui discurs de campanie în statul Michigan, şi a declarat că peste 6.000 de militari americani au murit de coronavirus. Cifra reală este de şapte soldați răpuși de coronavirus, transmite joi EFE, preluată de Agerpres.

Spre sfârşitul unui discurs la Warren (Michigan), Biden nu a mai respectat „punctajul” şi le-a explicat participanţilor la miting că în mod normal poartă în buzunar o hârtiuţă cu numărul actualizat al militarilor ucişi şi răniţi în Irak şi Afganistan. De această dată, însă, nu avea bucata de hârtie cu el, aşa că i-a cerut-o unui angajat din echipa de campanie şi, când cineva i-a înmânat-o, a început să citească, punând accent pe caracterul exact al cifrelor.

„Militari americani care au murit în Irak şi în Afganistan: 6.922. Nu peste 6.000. Nu, nu! Exact 6.922 pentru că aceşti bărbaţi şi aceste femei au lăsat în urmă numeroşi oameni care aveau încredere în ei.

Militari americani răniţi în Irak şi în Afganistan: 53.188. Nu peste 53.000.

Personal militar american infectat cu COVID-19, mă scuzaţi, numărul total de persoane infectate în SUA, 6.344.700; morţi de COVID-19, 89.506; militari infectaţi, 118.984, militari morţi de COVID-19, 6.114. Fiecare dintre aceste vieţi conta. Fiecare dintre aceste vieţi a lăsat în urmă pe cineva care acum este în doliu şi nu putem uita acest lucru”, a declarat Biden în fața audienței.

Potrivit cifrelor oficiale ale Pentagonului, şapte militari americani au murit de coronavirus şi 40.026 au fost infectaţi.

Un membru al echipei de campanie a recunoscut pentru The Washington Post că Biden „a greşit şi s-a referit în mod accidental la numărul de persoane decedate de COVID-19 în statul Michigan, în loc să se refere la numărul soldaţilor morţi” de coronavirus. În Michigan, 119.863 de oameni s-au îmbolnăvit de coronavirus de la izbucnirea pandemiei şi 6.887 şi-au pierdut viaţa, potrivit ultimelor date furnizate de autorităţile din acest stat.

Greşeala s-a produs în timpul unui discurs în care Joe Biden s-a lansat într-un atac împotriva preşedintelui SUA, republicanul Donald Trump, pentru faptul de a fi minimalizat pericolul pe care îl reprezenta pandemia de coronavirus, după cum a dezvăluit miercuri jurnalistul Bob Woodward, cunoscut pentru cazul Watergate.

Biden încearcă să câştige votul familiilor militarilor în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, în timp ce Trump pare să piardă acest sprijin, notează EFE. În mod tradiţional, familiile militarilor se declară în proporţie de 55% conservatoare. Însă potrivit unui sondaj realizat luna trecută de publicaţia Military Times, Trump pierde teren în rândurile militarilor, doar 37,4% declarând că ar vota cu el, iar 41,3% afirmând că-l preferă pe contracandidatul său Joe Biden.

Nici Trump, nici Biden nu au activat în armată, însă fiul fostului vicepreşedinte democrat, Beau, care a murit de cancer în 2015, a îmbrăcat uniforma militară în timpul războiului din Irak.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri